Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Poliția Rutieră Ilfov: Aproape 500 de vitezomani amendați într-o săptămână

Poliția Rutieră Ilfov: Aproape 500 de vitezomani amendați într-o săptămână

DISTRIBUIȚI

140630 – 20102015 Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condițiile de drum și trafic, reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente.

Astfel că, în perioada 12 – 18 octombrie a.c., polițiștii rutieri din Ilfov au acționat, pe drumurile naționale și județene, pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun atunci încalcă regimul legal de viteză.

Aparatele de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare au fost instalate în cascadă, în zonele cu risc ridicat de accidente, precum și pe acele tronsoane pe care se poate circula cu viteză excesivă.

Cu ocazia acțiunii, 491 de conducători auto au fost sancționați contravențional pentru depășirea vitezei legale, fiind, de asemenea, reținute 20 de permise de conducere. Totodată, polițiștii au constatat 18 infracțiuni la regimul circulației rutiere. PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.