Acasă Economie Rusia: Rusia a suspendat lucrările la proiectul gazoductului Turkish Stream

Rusia: Rusia a suspendat lucrările la proiectul gazoductului Turkish Stream

DISTRIBUIȚI

 gazoductul Turkish Stream141458 – 03122015 – Rusia a suspendat lucrările la proiectul gazoductului Turkish Stream, în timp ce discuțiile referitoare la construcția unei centrale nucleare în Turcia rămân deschise, a anunțat, joi, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, potrivit independent.md.

Alexander Novak a declarat că nu vede necesitatea reducerii producției de țiței de către Rusia și nu se așteaptă ca Organizația Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) să modifice plafonul de 30 milioane de barili pe zi, la următoarea reuniune programată a avea loc în 4 decembrie, scrie Agerpres.

În ultimele 12 luni, prețul barilului de petrol s-a redus la jumătate, până la 50 de dolari, iar analiștii avertizează că o nouă scădere a acestuia va pune și mai multă presiune pe bugetul Rusiei, țară care realizează jumătate din venituri din exporturile de petrol și gaze naturale.

Joi, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna ianuarie era în scădere cu 1,6%, la 43,19 dolari, în timp ce la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex) cotația barilului de țiței light sweet crude (WTI) se tranzacționa 39,94 dolari.

Conducta Turkish Stream ar urma să traverseze Marea Neagră până la granița dintre Turcia și Grecia, de unde ar putea ajunge la consumatorii din sudul Europei. Conform acordului preliminar convenit în luna decembrie 2014 între Gazprom și compania turcă Botas, capacitatea totală a întregului proiect Turkish Stream este estimată la 63 de miliarde de metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde de metri cubi ar fi pentru Turcia.

Lucrările de construcție la gazoductul Turkish Stream urmau să înceapă în luna iunie a acestui an, însă, deocamdată, guvernele rus și turc nu au semnat un acord oficial în acest sens. – PROMPT MEDIA

foto:7est.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.