Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Tăriceanu se ia de Prună

București: Tăriceanu se ia de Prună

DISTRIBUIȚI

calin-popescu-tariceanu1142756 – 26022016 – Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că Raluca Prună a încălcat legea atunci când a anunțat că o va repropune pe Laura Codruța Kovesi ca șef al DNA. Tăriceanu susţine că o astfel de decizie poate fi luată doar după o procedură de selecţie, informează B1TV.

”Rămân foarte surprins pentru că mă așteptam ca o astfel de nominalizare să se faca în baza legii. Legea ce spune? Că trebuie făcută o procedură de selecție, care presupune depunerea unor candidaturi. Nu am auzit așa ceva, deci doamna Prună, în calitate de ministru al Justiției, încalcă, cu bună știință, legea și anunță, într-o ședință festivă, desemnarea, ca un fel de încununare a activității”, a declarat Tăriceanu.

Ministrul Justiției Raluca Prună a declarat joi, la bilantul DNA, că o va repropune pe Laura Codruţa Kovesi la şefia instituţiei. ”Nu în ultimul rând, trebuie să ne asiguram că DNA are un cadru instituțional stabil în care performanța, inculsv cea managerială este recunoscută. Ca ministru al Justiției înțeleg să iau act de performanța DNA, să-mi asum funcția pe care o am și să aplic dispozițiile legii prin propunerea de reînvestire a procurorului șef al DNA”, a declarat Prună.

Tăriceanu a criticat şi bilanţul şefei DNA pe care l-a calificat drept ”triumfalist” și „deplasat” şi a susţinut că acţiunile procurorilor nu ar trebui să se bazeze pe suportul opiniei publice. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.