Acasă Uncategorized Dubla măsură. Laszlo Tokes şi MRU

Dubla măsură. Laszlo Tokes şi MRU

DISTRIBUIȚI

EDITORIAL SORIN ROSCA STANESCU

 143051 – 15032016 –

 Domnul Laszlo Tokes a primit, din partea statului român, o distincţie pe care nu o merită. Pe care i-a ridicat-o Klaus Iohannis, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive. Şi, imediat, Guvernul maghiar i-a acordat, la schimb, o altă distincţie. Meritată. Mihai Răzvan Ungureanu, cel mai scurt premier din istoria României, a fost instalat în această funcţie de Traian Băsescu. Şi dat jos de cetăţeni. Klaus Iohannis l-a înălţat în funcţie de şef al spionajului românesc. Deşi, existau toate premisele ca această demnitate să îi fie oferită, nu de statul român, ci de statul maghiar.

Este dubla măsură despre care vorbeam. În ceea ce îl priveşte pe Laszlo Tokes, preşedintele Klaus Iohannis a procedat corect. Nici nu ar fi avut cum să facă altfel. Pentru că, independent de voinţa şefului statului, anterior, se luase o decizie de ridicare a acestei distincţii, din partea respectivei asociaţii. Şi apoi a existat şi o hotărâre judecătorească definitivă. Şi irevocabilă. Pe care Klaus Iohannis era obligat să o pună în aplicare. Iar pe fond, din nou, ceea ce s-a întâmplat este cât se poate de corect. Numărul faptelor şi decoraţiilor anti-româneşti ale lui Laszlo Tokes, prin simpla enumerare, ar putea acoperi de multe ori spaţiul acestei rubrici. În schimb, Laszlo Tokes a făcut servicii atât de mari statului maghiar încât merită, pe deplin, decoraţia acordată de la Budapesta.

În paranteză fie spus, un freelancer din Germania l-a atacat zilele trecute pe Klaus Iohannis, în mod nedemn şi nedrept, în publicaţia The Spiegel, legat tocmai de ridicarea distincţiei lui Tokes. Este adevărat, în ediţia online, care este un fel de cămară mult prea generoasă şi încăpătoare a faimoasei publicaţii germane.

Iar dincolo ce avem? Îl avem pe Mihai Răzvan Ungureanu. Un om pus de Traian Băsescu, sfidând Parlamentul, în funcţia de prim-ministru. Şi asta după ce acesta, în fosta sa calitate de ministru de Externe, a oferit pe tavă statului maghiar, Fundaţia Gojdu. O avere estimată la 3 miliarde de euro. Imobil în inima Budapestei, manuscrise cu o valoare greu de estimat, o istorie excepţională în ceea ce priveşte promovarea de-a lungul timpului a unor tineri români. A fost un act de trădare naţională. Pe care Parlamentul României a reuşit să-l oprească în ultimul moment. Dar situaţia Fundaţiei Gojdu, din vina lui Mihai Răzvan Ungureanu, a rămas între paranteze.

Laszlo Tokes a fost promovat, ca şi Mihai Răzvan Ungureanu, de acelaşi Traian Băsescu. El a devenit europarlamentar cu ajutorul voturilor obţinute de la electoratul PDL. La schimb, Băsescu beneficia de câteva procente oferite de Secuime. Cu care s-a şi cinstit la un pahar de palincă. Tot Băsescu l-a decorat pe Tokes. Şi, evident, nu pentru discutabilele sale merite de la revoluţie. Şi tot Băsescu l-a promovat pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Iar acum, o face Iohannis. Şi s-ar fi cuvenit ca şi în cazul lui Laszlo Tokes, o asemenea promovare, să vină tot de la Budapesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.