Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucuresti: Studenții, pe post de aleși ai poporului

Bucuresti: Studenții, pe post de aleși ai poporului

DISTRIBUIȚI

Parlament - simPRO144159 – 13052016 –  Camera Deputaților, Societatea Studenților Universității București și Societatea Europeană pentru Justiție organizează în perioada 13 – 15 mai o simulare a procesului decizional în cadrul Parlamentului României (simPRO). Evenimentul a ajuns la a treia ediție, festivitatea având loc în această dimineață. Proiectul implică aproximativ 150 de elevi și studenți din toată țara: Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica București, Academia de Studii Economice, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din Oradea, SNSPA, Universitatea „Titu Maiorescu”, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Universitatea din Craiova, Sibiu, Brașov etc..

Tinerii vor fi împărțiți pe grupuri parlamentare, respectând proporția din Parlamentul României, și în cinci comisii de specialitate în cadrul cărora vor fi discutate și modificate propunerile legislative selectate.

Participanții vor învăța cum să scrie și să modifice un proiect legislativ, ca răspuns la problemele unei comunități, și cum să pună în practică rigorile legislative.

Proiectul beneficiază și de sprijinul Universității din București și al Alianței naționale a organizațiilor studențești din România. –  PROMPT MEDIA

foto:facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.