Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti TU VOTEZI! M.A.I. TE INFORMEAZĂ!

TU VOTEZI! M.A.I. TE INFORMEAZĂ!

DISTRIBUIȚI

campanie-votCampanie susținută de polițiștii ilfoveni – 144486 – 02062016 –  Conform dispoziției ministrului Petre Tobă, prioritatea acestei perioade este organizarea în bune condiții a alegerilor locale, drept care, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, a dispus ca, la nivel național, polițiștii să desfășoare activități în vederea asigurării ordinii publice și a gestionării eventualelor incidente electorale. În acest context, în zilele de 1 și 2 iunie a.c., polițiștii ilfoveni au intensificat activitățile pe linia prevenirii încălcării legislației electorale, în cadrul campaniei derulate la nivel național ”TU VOTEZI! M.A.I. TE INFORMEAZĂ!”

Astfel, cetățenii primesc recomandări în legătură cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mită electorală, să respecte confidențialitatea votului, precum și informații cu privire la principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile și infracțiunile prevăzute de Codul Penal.

Activitățile se desfășoară în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în toate localitățile județului Ilfov, scopul fiind informarea cât mai multor persoane.

La această oră, 63 de polițiști se află în localitatea Ștefăneștii de Jos, unde sunt purtate discuții cu cetățenii și le sunt distribuite fly-ere și afișe ale campaniei.

După-amiază, polițiștii ilfoveni se vor afla în localitățile Petrăchioaia, Ciolpani și Snagov. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.