Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Utilități mai ieftine

București: Utilități mai ieftine

DISTRIBUIȚI

utilitati146254 – 14092016 –  O cotă redusă la 9% a TVA va fi aplicabilă pentru serviciile de canalizare, livrarea de energie termică, electricitate, gaze naturale și pentru serviciul public de salubrizare a localităților, au decis, marți, senatorii printr-un proiect de lege. Inițiativa, care va trebui aprobată și de deputați, pentru a fi aplicată, generalizează totodată cota de impozit de 3% pentru veniturile obținute din transferul dreptului de proprietate și scutește de impozit bazele sportive publice.

 a fost adoptat în pofida opoziției Guvernului, care a transmis că nu susține aceste modificări aduse Codului Fiscal, scrie profit.ro.

Executivul a arătat că reducerea la 9% a cotei TVA aplicabile pentru serviciile de canalizare, livrarea de energie termică, de electricitate, de gaze naturale, serviciul public de salubrizare a localităților este permisă de acquis-ul comunitar în materie, fiind însă necesară, în prealabil, consultarea Comitetului de TVA al Uniunii Europene.

Senatorii au argumentat, în expunerea de motive a proiectului, că măsura va conduce la reducerea valorii facturilor legate de cheltuielile cu utilitățile și la achitarea la timp a facturilor, precum și la prevenirea acumulării de datorii pe lanțul furnizorilor. În schimb, Guvernul arată că această reducere va conduce la un impact negativ asupra încasărilor bugetare estimat la 1,1 miliarde de lei anul viitor.

Proiectul de lege majorarează totodată plafonul cheltuielilor de sponsorizare, mecenat, precum și pentru acordarea de burse private, de la 5% la 10% din baza de calcul.

O altă prevedere acordă dreptul contribuabililor de a dispune asupra unor sume reprezentând până la 4%, față de doar 2%, din impozitul stabilit pentru susținerea fumizorilor privați de servicii sociale, inclusiv unități culte sau persoane fizice.

Proiectul modifică totodată baza impozabilă și cota de impozit în cazul transferului proprietăților imobiliare din patrimonial personal, stabilind un impozit de 3% calculat asupra diferenței dintre prețul de vânzare si prețul achiziției. Guvernul s-a opus măsurii arătând că încasările la bugetul general consolidat vor scădea în acest mod substanțial ținând cont de faptul că prețurile apartamentelor vechi au scăzut cu aproximativ 40% la nivel național comparativ cu perioada de început a crizei.

Potrivit Executivului, măsura propusă este similară cu metoda aplicată până la 1 ianuarie 2007 și care a generat dificultăți majore în determinarea bazei impozabile, conducând la luarea deciziei de modificare a sistemului începând cu 1 ianuarie 2007.

Senatorii au mai stabilit ca terenul arabil din jurul construcțiilor în suprafață de până la 400 mp să nu mai fie asimilat ca teren cu construcții și să fie, prin urmare, impozitat ca teren arabil. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.