Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Eliminarea celor peste 100 de taxe, la CCR

București: Eliminarea celor peste 100 de taxe, la CCR

DISTRIBUIȚI

iohannis - cotroceni147509 – 15112016 – Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare privind legea prin care sunt eliminate peste 100 de taxe, solicitând declararea actului normativ ca neconstituţional în integralitate.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale, marți, 15 noiembrie a.c., o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative” a transmis președinția într-un comunicat de presă.

Proiect legislativ a fost întocmit și puternic susținut de PSD, dar președintele s-a arătat nemulțumit că printre aceste taxe se numără și taxa radio-tv, afirmând că trebuie să aibă loc o dezbatere serioasă privind viitorul televiziunii publice și a radioului înainte de a aproba o așa măsură.

„Dacă nu ar fi fost printre aceste taxe cele două taxe care se plătesc pentru Televiziunea Publică şi Radioul Public, probabil că aş fi promulgat legea pur şi simplu, chiar dacă ar fi trebuit dezbătute anumite taxe” a afirmat președintele la o dezbatere privind eliminarea taxei radio-tv.PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.