Acasă Externe Italia: Comunitatea românească din Italia – punte solidă între România și Italia

Italia: Comunitatea românească din Italia – punte solidă între România și Italia

DISTRIBUIȚI

halle berry oscar dress147653 – 23112016­ – Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a efectuat la 22 noiembrie 2016, o vizită de lucru la Roma, în cadrul căreia a avut întrevederi cu omologul italian Paolo Gentiloni și cu secretarul pentru Raporturile cu Statele al Sfântului Scaun, Monseniorul Paul Richard Gallagher.

În cursul întrevederii cu ministrul italian al de Externe și al cooperării internaționale, a fost evidențiată relaţia privilegiată dintre România şi Italia, care are la bază Parteneriatul strategic consolidat dintre acestea. Dinamica relaţiilor bilaterale la cel mai înalt nivel din ultima perioadă, cooperarea deosebit de substanţială în plan economic și cultural sunt edificatoare în această privință. S-a reliefat totodată existenţa unui potenţial semnificativ de dezvoltare și aprofundare în continuare a relațiilor bilaterale.

Ambii demnitari au evidențiat importanța prezenței unei comunităţi româneşti semnificative în Italia, foarte bine integrată şi care contribuie la dezvoltarea economică şi socială a Italiei. Comunitatea românească din Italia, ca și comunitatea italiană de afaceri deosebit de activă în România, constituie punți solide de legătură între cele două societăţi.

Abordând temele de actualitate de pe agenda europeană, miniștrii român și italian au convenit asupra unei cooperări aprofundate care să contribuie la consolidarea în continuare a proiectului european.

Cu privire la problematica migrației, ministrul Comănescu a exprimat solidaritatea României cu statele aflate în prima linie și a reiterat implicarea substanțială a țării noastre în implementarea măsurilor agreate la nivelul UE.

Cei doi miniștri au discutat de asemenea despre evoluțiile din vecinătatea UE, ministrul Lazăr Comănescu evidențiind importanța consolidării Parteneriatului Estic, ca instrument pentru dezvoltarea unui spațiu de securitate, stabilitate și prosperitate în vecinătate. Referitor la Republica Moldova, a susținut continuarea implementării agendei de reforme, cu respectarea angajamentelor asumate, și pe această bază, continuarea sprijinirii de către UE a parcursului european al acestei ţări.

De ambele părți s-au subliniat cerința unei mai mari asertivități a UE ca actor si relevanța pe care o are în acest demers Vecinătatea, atât estică cât și sudică, a UE.

Cei doi miniștri au reiterat sprijinul pentru procesul de extindere al UE și integrarea europeană a statelor din Balcanii de Vest, arătând că România şi Italia pot contribui la avansarea procesului.

Vizita la Roma a inclus și o prelegere a șefului diplomației române în cadrul Universităţii Roma Tre, Departamentul de Științe Politice, pe tema „The European Union at crossroads: Working together for a better and more cohesive Europe – The Romanian perspective”. De asemenea, ministrul Comănescu a avut o întâlnire la Accademia di Romania cu studenţi, profesori și cercetători români din Italia.

În cadrul întrevederii cu monseniorul Paul Richard Gallagher, Secretarul pentru Raporturile cu Statele al Sfântului Scaun, cei doi oficiali au evocat evoluţia deosebit de pozitivă a relaţiilor bilaterale şi în acest context, ministrul român a adresat invitaţia omologului de la Sfântul Scaun de a realiza o vizită în România.

A fost evidenţiată cooperarea foarte bună pe durata Preşedinţiei române a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului, ministrul Lazăr Comanescu exprimând satisfacţia părţii române pentru organizarea unei conferinţe comune cu Sfântul Scaun pe tema refugiaţilor, în luna februarie 2017. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.