Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Consiliul Tineretului cere autorităților locale asumare pentru soarta tinerilor

București: Consiliul Tineretului cere autorităților locale asumare pentru soarta tinerilor

DISTRIBUIȚI

149433 – 06032017 –  Consiliul Tineretului din România atrage atenția că și în acest an o mare parte din consiliile județene și primăriile reședință de județ nu au ținut cont în elaborarea proiectelor de bugete locale de obligația constituirii ”Fondului destinat activităților de tineret” și nici nu implementează procedurile de consultare a organizațiilor de tineret prevăzute de lege. În acest sens, CTR a solicitat oficial Guvernului să intervină prin prefecți pentru asigurarea respectării legii de către autoritățile locale vizate.

Liderii principalelor partide politice și-au asumat în noiembrie 2016, printr-un protocol semnat de (co)președinți, susținerea Rezoluției Tinerilor (PSD, PNL, ALDE și PMP), respectiv, printr-o declarație, colaborarea cu sectorul de tineret pe temele prevăzute în document (USR). Nevoia unei implicări mai mari a autorităților locale în dezvoltarea de politici și măsuri adresate tinerilor, precum și necesitatea consultării organizațiilor de tineret sunt printre prioritățile vizate. Astfel, CTR le-a solicitat și partidelor politice menționate să susțină, prin reprezentanții lor în consiliile județene și locale, aplicarea legii.

Federația a trimis și cereri în baza legii 544/2001 referitor la modul de aplicare a Legii Tinerilor de către primării și consilii județene, în cursul zilei de azi, prin aplicația „Ia Statul la Întrebări” a Societății Academice din România. Răspunsurile primite vor fi centralizate și publicate în luna Aprilie, sub forma unui raport.

De asemenea, CTR susține organizațiile locale în eforturile pe care le fac pentru a obține implicarea autorităților locale în susținerea programelor de tineret, prin Conectorii din rețeaua națională „Povestea Generației Tale”.

”Soarta tinerilor depinde foarte mult și de deciziile luate la nivelul Guvernului și Parlamentului, dar și de modul în care se implică primăriile și consiliile județene. Din păcate, de cele mai multe ori acestea nu au departamente sau direcții de specialitate, nu au strategii clare prin care să ajute tinerii să se dezvolte și să dezvolte la rândul lor comunitatea în care trăiesc. Se pot face programe de formare, tinerii pot obține o calificare, o meserie, pot fi ajutați să își dezvolte afaceri, să dezvolte un regim de viață sănătos, să se perfecționeze în domeniile în care sunt talentați, să organizeze festivaluri culturale. Sunt multe moduri prin care energia tinerilor și potențialul lor pot fi puse în valoare, însă din păcate majoritatea primăriilor și consiliilor județene nu respectă nici măcar prevederile legale de bază ce țin de alocarea unor sume pentru activități de tineret și de funcționarea unor mecanisme de consultare a tinerilor și a organizațiilor lor”, declară Mihai Dragoș, președintele Consiliului Tineretului din România. –  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.