Acasă Externe SUA: Pledoarie pentru o reprezentare mai echilibrată a celor cinci grupuri regionale...

SUA: Pledoarie pentru o reprezentare mai echilibrată a celor cinci grupuri regionale în Consiliul de Securitate al ONU

DISTRIBUIȚI

149537 – 09032017 – La sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, a avut loc în zilele de 7 şi 8 martie cea de-a doua sesiune plenară a procesului de negocieri interguvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate, din cadrul celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează într-un comunicat de presă dat publicităţii joi Misiunea Permanentă a României la ONU, citat de Agerpres.

Reuniunea, coordonată de cei doi copreşedinţi ai procesului de negociere – reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, şi, respectiv, omologul său tunisian, ambasadorul Mohammed Khaled Khiari – a fost dedicată evaluării poziţiilor statelor membre ONU pe trei dintre cele cinci teme majore aflate pe agenda procesului de reformă a Consiliului de Securitate: reprezentarea regională, categoriile de membri şi chestiunea dreptului de veto.

În intervenţiile sale, ambasadorul Ion Jinga a subliniat că transparenţa şi deschiderea spre compromis sunt principii ce trebuie să guverneze faza actuală a negocierilor şi a insistat pe necesitatea păstrării echilibrului între reprezentativitatea Consiliului de Securitate şi consolidarea eficienţei acestui for. Diplomatul român a remarcat interesul majorităţii statelor membre pentru o reprezentare mai echilibrată a celor cinci grupuri regionale în Consiliul de Securitate, dar şi abordările diferite pe acest subiect, precum şi ideea tot mai pregnantă a asigurării unei mai bune reprezentări a ţărilor mici în acest for, cu precădere a celor în curs de dezvoltare.

În prima zi a sesiunii de negocieri au luat cuvântul 52 de reprezentanţi ai unor ţări şi grupuri de state, care şi-au prezentat poziţiilor actualizate pe cele trei teme aflate pe agendă, iar în cea de-a doua zi, discuţiile au avut un caracter interactiv.

S-a constatat creşterea nivelului de aşteptare al statelor faţă de evoluţia negocierilor privind reforma Consiliului de Securitate, în condiţiile în care un număr de peste 180 de ţări şi-au manifestat interesul faţă de acest subiect, precum şi accentuarea tendinţei de a se identifica elementele de convergenţă care să permită trecerea la faza negocierilor pe text. Cei doi copreşedinţi au anunţat că, pe baza evaluării rezultatelor acestei sesiuni, va fi stabilită agenda următoarei runde de negocieri, prevăzută pentru 3 şi 4 aprilie. –   PROMPT MEDIA

 

foto:capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.