Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Finanțele pun în dezbatere publică legislația privind transparentizarea activității multinaţionalelor

București: Finanțele pun în dezbatere publică legislația privind transparentizarea activității multinaţionalelor

DISTRIBUIȚI

145809 – 25052017 Ministerul Finanțelor Publice pune în dezbatere publică modalitatea de transpunere în legislația națională a schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează să le depună în statul membru al societății mamă, așa cum este prevăzut de Directiva (UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE.

Directiva reglementează obligația grupurilor de a furniza anual rapoarte care includ informații fiscale referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale. Identificarea fiecărei entități din grupul de întreprinderi multinaționale se realizează cu precizarea rezidenței fiscale și natura principalelor activități economice.

Proiectul de act normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de realizare a schimbului de informații între statele membre.România poate utiliza informațiile din raport pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale și pentru analiza prețurilor de transfer, evaluarea riscurilor legate de prețurile de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris și la adresa de e-mail publicinfo@mfinante.gov.ro.  PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.