Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Publicitatea de la Metrou, o mega-afacere pentru Sindicat

București: Publicitatea de la Metrou, o mega-afacere pentru Sindicat

DISTRIBUIȚI

146301 – 27062017 Şefii de la Metrorex nu ştiu nimic de soarta a zeci de milioane de euro adunate timp de 14 ani din publicitate şi din amenajarea de spaţii comerciale la metrou. Culmea, ei recunosc că informaţiile le deţine Sindicatul Liber de la Metrou, cel care a încasat mare parte din bani, în timp ce compania de stat Metrorex a luat firmituri, și spun că nu au voie să dea nicio informație fără acordul sindicatului.

Potrivit Puterea24.ro, timp de 14 ani, aproape jumătate din valoarea oricărei sume achitate pentru montarea unui panou publicitar sau achitarea chiriei pentru un spațiu comercial s-a dus în conturile Sindomet Servcom SRL, firmă controlată de sindicatul condus de fostul parlamentar Ion Rădoi.  Acum, se încearcă stoparea sifonării banilor. Concret, șefii de la Ministerul Transporturilor i-au împuternicit pe reprezentanţii ministerului din dunarea Generală a Acţionarilor Metrorex să aprobe “Nota de Informare privind aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor Hotărârii Consiliului de Administraţie nr.5 a şedinţei din data de 23.02.2017”.

Această hotărâre, din 23.03.2017, prevede încetarea contractului nr 94/2003, semnat de Metrorex cu Sindicatul Liber, condus la acea vreme de Rădoi.

“Conform prevederilor art. 3 alin. 3) din Hotărârea Guvernului nr. 482/1999 privind înființarea Societății Comerciale de Transport cu Metroul București ”Metrorex ”-SA și art. 14 alin (7) lit. r) din Statutul actualizat al Societății Comerciale de Transport cu Metroul București ”Metrorex ”-SA, Adunarea Generală a Acționarilor  solicita Consiliului de Administrație și conducerii executive a SC Metrorex SA organizarea unei licitații pentru închirierea spațiilor, conform procedurilor legale, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractual, respective 26 septembrie 2017”, se precizează în hotărârea citată mai devreme.

Sindicatul lui Rădoi încasa 75% din venit

SC Metrorex SA a încheiat în data de 26.11.2003 contractul de asociere în participațiune nr. 94/2003 cu SC Sindomet Servcom SRL. Acesta are ca obiect asocierea în vederea exploatării și administrării în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretează la organizarea activității comerciale în scopul obținerii de profit. Administrarea spațiilor comerciale intră în sarcina SC Sindomet Servcom SRL. Procentul care revine Metrorex SA este de 25% din venituri și cheltuieli. Acest contract expiră în data de 26.09.2017.

Șefii Metrorex: Sindicatul ştie de bani

Șefii de la Metrorex nu comentează decizia AGA și spun că sumele încasate din publicitate și închirerea spațiilor comerciale sunt secrete.  „Pentru detalii privind contractele de publicitate, vă rugăm să vă adresați firmei Sindomet Servcom SRL”, ne-a explicat reprezentanții Metrorex.

Cert este că în prezent Poliţia a deschis dosar penal şi anchetează cum au fost deschise spaţiile comerciale de la metrou. Motivul: ele îngustează evacuarea oamenilor în caz de urgenţă, iar multe au fost amenajate fără autorizaţii.

Stăpâni peste publicitate până în 2019

Sindicatul condus de Ion Rădoi, este stăpân şi peste spaţii publicitare până în 2019. Asta pentru că, în anul 2007 s-a semnat contractul de asociere în participaţiune numărul 75, pe data de 6 septembrie. Actul expiră pe 6 septembrie 2019 şi are ca obiect asocierea în vederea exploatării și administrării în comun a spațiilor publicitare din stațiile de metrou. Procentul care revine Metrorex SA este de 53% din venituri, în timp ce sindicatul condus de Rădoi a încasat 47% din venituri.

Cum s-au împărțit milioanele ținute la secret

Sumele atrase din publicitate au crescut an de an. Astfel, Metrorex a încasat 1,96 milioane de lei din activităţile de publicitate realizate în trenurile de metrou şi 2,86 milioane de lei din publicitatea din staţiile de metrou, colectând la bugetul companiei de transport 4,8 milioane de lei.

Concret, sumele generate de activităţile din publicitate au crescut în 2016, comparativ cu 2015. Metrorex a încasat 1.569.874 de lei în anul 2015, respectiv 1.962.624 de lei în anul 2016, din activităţile din publicitate realizate în trenurile de metrou. Din activităţile de publicitate realizate în staţiile de metrou, compania de transport a încasat suma de 2.468.381 de lei în anul 2015, respectiv 2.861.745 de lei în anul 2016. După un calcul simpu, daca la companie merg jumătate din bani, iar la Sindomed Servcom SRL cealaltă jumătate, suma din publicitate a fost dublă, respectiv 9,6 milioane lei.

În ceea ce priveşte banii încasaţi în urma chiriilor, suma s-a redus în 2016, comparativ cu 2015. Astfel, Metrorex a încasat 810.227 de lei în 2015, respectiv 736.232 de lei în 2016, din chiriile percepute comercianţilor care au unităţi comerciale în spaţiile de la metrou. De fapt suma strânsă din chirii a fost de 2,944 milioane lei, dar conform contractului, administrarea spaţiilor comerciale îi revine lui Sindomet Servcom SRL, iar la compania de stat ajung doar 25%. – Puterea24.ro  – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.