Acasă Economie Cetățean ucrainean reținut la graniţa cu România

Cetățean ucrainean reținut la graniţa cu România

DISTRIBUIȚI

149325 – 10012018 – Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 1.000 pachete, în valoare de 11.700, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere.

“În data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sighetu Marmației, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat două persoane care transportau, de la malul râului Tisa către interiorul țării, colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor doi bărbați, dar în momentul în care aceștia i-au observat pe oamenii legii au abandonat coletele și s-au îndreptat spre teritoriul ucrainean.

Poliţiştii de frontieră au reușit reținerea unuia dintre ei, iar celălalt s-a retras pe teritoriul ucrainean prin apa râului Tisa” trasnmite Poliţia de Frontieră.

Bărbatul, identificat ca fiind cetățean ucrainean, a fost dus la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Potrivit sursei citate, în urma inventarierii coletelor descoperite a rezultat cantitatea de 1.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 11.700 lei.

Țigările au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.