Acasă Politic Premierul Viorica Dăncilă, întâlniri cu înalți oficiali europeni, la Bruxelles

Premierul Viorica Dăncilă, întâlniri cu înalți oficiali europeni, la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

149889 – 20022018 – Prim-ministrul Guvernului României, Viorica Dancilă, efectuează, în perioada 19-21 februarie 2018, o vizita oficială la Bruxelles, prilej cu care va avea întrevederi cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. De asemenea, va avea discuții și cu comisarul european pentru Politica regională, Corina Crețu.

Vizita are ca obiectiv principal intensificarea dialogului prim-ministrului și al Guvernului României cu instituțiile europene, la cel mai înalt nivel, în perspectiva preluării de către România a Președinției Consiliului UE, de la 1 ianuarie 2019.

Premierul Viorica Dăncilă va prezenta prioritățile României pentru perioada următoare, cu accent pe principalele dosare europene. Astfel, vor fi abordate subiecte precum viitorul cadru financiar multianual al Uniunii post-2020, inclusiv în ceea ce privește rolul României în negocierile viitoare. Prim-ministrul va sublinia importanța pe care România o acordă menținerii unor alocări importante pentru politica de coeziune și cea agricolă.

De asemenea, vor fi discutate aspecte privind consolidarea proiectului european, securitatea internă, Vecinătatea UE și aprofundarea Uniunii Economice și Monetare, precum și elemente de interes în perspectiva alegerilor europene din 2019.

Va fi reiterat angajamentul României de a contribui constructiv la gestionarea provocărilor actuale și la consolidarea unității și coeziunii Uniunii Europene, inclusiv prin asigurarea unui mandat eficient care să permită obținerea de rezultate pozitive pe perioada deținerii Președinției Consiliului UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.