Acasă Politic Tudose își pune cenușă în cap

Tudose își pune cenușă în cap

DISTRIBUIȚI

149645 – 01022018 – Fostul premier Mihai Tudose anunţă pe Facebook că ”în data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a susţine punctul meu de vedere cu privire la declaraţiile mele din emisiunea ,Jocuri de putere din data de 10-01-2017. Prin declaraţia în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcţionarilor publici de a aplica legea în acest sens”.

Tudose îşi cere scuze public faţă de orice comunitate sau membrii unei minorităţi care în urma declaraţiei sale ”ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violenţă” s-au simtit lezaţi. ”Această interpretare nu este în acord cu valorile şi principiile mele, respectiv dialogul şi respectul reciproc între comunităţi şi de a mă manifesta împotriva oricărei forme de intoleranţă şi incitare la ură. A fost o lecţie din care am învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum….”, subliniază fostul premier.

La 10 ianuarie, la Realitatea TV, premierul Mihai Tudose a vorbit despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că ”nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”. ”Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.