Acasă Politic ”Camera Deputaţilor a votat corelarea funcţionării Curţii de Conturi cu standardele internaţionale...

”Camera Deputaţilor a votat corelarea funcţionării Curţii de Conturi cu standardele internaţionale de audit”

DISTRIBUIȚI
foto:renasterea.ro

 146005 – 26042018 – În calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 25 aprilie, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.94/1992, în sensul corelării prevederilor funcţionării Curţii de Conturi cu standardele internaţionale de audit. Principala modificare vizează introducerea unor dispoziţii referitoare la auditul de conformitate, ca formă a auditului public extern, al raporturilor făcute de Curtea de Conturi, precum şi a competenţelor Autorităţii de Audit.

Iniţiativa, votată cu o largă majoritate, va duce atât la modernizarea actului de control al Curţii de Conturi, cât şi la armonizarea funcţionării acesteia cu rigorile internaţionale, consodră deputatul PSD Radu Adrian Pau.

După 12 ore de dezbateri, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a adoptat un raport favorabil acestei propuneri, cu amendamentele admise, cu majoritate de voturi, fapt ce demonstrează că parlamentarii acestei comisii sunt receptivi la iniţiativele legislative în spiritul interesului naţional şi al progresului României. Am reiterat, în cadrul dezbaterilor, că este necesar un control de calitate şi de legalitate mai riguros al faptelor în legătură cu care auditorii publici externi ai Curţii de Conturi apreciază că au identificat indicii cu privire la săvârşirea acestora cu încălcarea legii penale, pentru a reduce numărul de decizii de neîncepere a urmăririi penale din motive de netemeinicie a faptelor. Îmi exprim încrederea că propunerea legislativă va fi adoptată şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, declară Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.