Acasă Economie Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 50.000 euro compania de jocuri de noroc...

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 50.000 euro compania de jocuri de noroc Westgate România

DISTRIBUIȚI
consiliul-concurentei

148158 – 18102018 – Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 229.496 lei ( aproximativ 50.000 euro ) Westgate România SRL, operator de jocuri de noroc, pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă.

În cadrul analizei tranzacţiei prin care Westgate a preluat dreptul de utilizare a mărcilor Stanleybet şi a domeniilor www.stanleysport.ro şi www.stanleybet.ro, aparţinând Stanley International Betting Limited, Autoritatea de Concurenţă a constatat că operaţiunea a fost deja pusă în aplicare, precizează un comunicat al autorităţii.

Westgate a recunoscut încălcarea legii şi, ca urmare, a beneficiat de reducerea corespunzătoare a amenzii.

Westgate activează pe piaţa jocurilor de noroc, activitatea principală fiind cea de exploatare a maşinilor electronice cu câştiguri. Această piaţă include atât exploatarea terminalelor de joc de tip slot-machine, cât şi exploatarea terminalelor de joc utilizate în cadrul programului video-loterie. Ulterior finalizării tranzacţiei descrisă anterior, Westgate a început să presteze activitate şi pe piaţa pariurilor tradiţionale, respectiv pe piaţa pariurilor online.

Orice operaţiune de concentrare economică (fuziuni, achiziţii), în cadrul căreia cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate depăşeşte echivalentul în lei a 10.000.000 euro şi când cel puţin două dintre companii au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4.000.000 euro, trebuie notificată Autorităţii de Concurenţă înainte de a fi pusă în aplicare.

Potrivit reglementărilor în vigoare, este interzisă punerea în aplicare a unei concentrări economice înainte de a fi notificată şi de a obţine autorizarea Consiliului Concurenţei. Astfel, cumpărătorul nu poate lua decizii privind compania achiziţionată, cum ar fi exercitarea dreptului de vot pentru a influenţa activitatea companiei, încheierea unor contracte, vânzarea activelor, restructurarea companiei etc., înainte ca Autoritatea de Concurenţă să analizeze operaţiunea din punct de vedere al legislaţiei în domeniu,  se arată intr-un comunicat de presă al Consiliului Concurenţei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.