149205 – 23012019 – Iniţiativa PNL de strângere de semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului a fost finalizată. Cu ajutorul USR, PNL şi al independenţi din grupul lui Victor Ponta, liberalii au reuşit să-şi asigure sprijinul a o treime dintre parlamentari, necesarul pentru convocarea sesiunii extraordinare.
Potrivit regulamentului, lista cu semnături va fi depusă la cabinetul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Dacă acesta refuză convocarea sesiunii extraordinare, liberalii intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională, potrivit unor surse din PNL.
PNL doreşte sesiune extraordinară pentru respingerea OUG 114/2018, care cuprinde aşa-numita taxă pe lăcomie, şi pentru discuţii pe proiectul de buget, care întârzie de două luni.