Acasă Bucuresti-Ilfov Ilfov Pantelimon: Primarul Marian Ivan spune că e necesar ca romii să aibă...

Pantelimon: Primarul Marian Ivan spune că e necesar ca romii să aibă reprezentanți în Consiliul Local

DISTRIBUIȚI

151707 – 16092019     În conformitate cu hotărârea luata de Consiliul Director al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, în perioada 13 – 29 septembrie se desfășoară în județul Ilfov, campania civica ”Vrem respect!”, actiune care se circumscrie evenimentului derulat la nivel național.

            Astfel, în zilele de 13, 14 și 15 septembrie, conducerea sucursalei județene Ilfov s-a aflat în orașul Pantelimon cu un program riguros stabilit. Scopul acestei campanii este identificarea concretă a principalelor probleme cu care se confruntă etnicii romi din Pantelimon, Ștefăneștii de Jos și Jilava, în domenii precum educația, sănătatea, locuirea etc.

Principalele informații vor fi colectate într-o fișă a localității care va cuprinde date socio-demografice ale populației, participarea școlară a elevilor și tinerilor romi, modul de accedere al romilor la rețelele de utilități, resursele umane angrenate în viața comunității, precum și situația persoanelor de etnie romă făaăa acte de identitate, stare civilă sau proprietate.

            Datele culese prin fișa localității vor constitui baza unui raport de cercetare pentru localitatea în cauză, care va conține concluzii, recomandări și soluții fezabile pentru rezolvarea problemelor identificate.

            De asemenea, reprezentanții conducerii sucursalei județene Ilfov au efectuat trei deplasări ”door-to-door” în comunitatea de romi din Pantelimon, unde au fost însoțiți de președintele filialei locale, cei doi mediatori sanitari și alți membri ai organizației. Cu această conducerea asociației a aflat direct de la sursă problemele reale ale romilor din Pantelimon, totodată discutând cu aceștia despre necesitatea asigurării reprezentativității romilor în plan local, a modului de interacționare cu autoritățile administrației publice locale, a oportunităților existente de formare și calificare profesională, precum și a programelor naționale în domeniul sănătății.

            La 13 septembrie, echipa asociației romilor s-a întâlnit cu primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan. La întâlnire a luat parte si directorul Serviciului de Asistență Socială al instituției. În discutțiile abordate, primarul Marian Ivan și-a exprimat deschiderea pentru rezolvarea problemelor romilor din localitate, arătând că este necesar ca romii din Pantelimon să aibă reprezentanți la nivelul Consiliului Local. De asemenea, și-a exprimat muțtumirea pentru modul în care colaborează cu cei doi mediatori sanitari și expertul local rom.

            La 14 septembrie, a avut loc, la sediul Școlii Generale nr. 1, o întâlnire de lucru cu reprezentanții filialei locale Pantelimon și membri ai comunității rome din oraș, la care a participat și directorul Serviciului de Asistență Socială al primăriei. Au fost prezente peste 100 persoane. Temele abordate au cuprins necesitatea derulării unor campanii de informare la nivelul comunității legate de forța de muncă, informarea elevilor și părinților despre legislația din învățământul școlar, modalitățile de obținere a actelor de identitate și a celor de stare civilă, conștientizarea civică pentru asumarea identității etnice și combaterea discriminării romilor, necesitatea selectării unor persoane de etnie romă bine pregătite din punct de vedere educațional și profesional pentru a candida la următoarele alegeri locale.

            Din partea conducerii centrale a fost prezent Bogdan Paraschiv, secretar general al Asociației.
            Conducerea județeană a fost reprezentată de Nicolae Cristea, Ștefăneștii de Jos, Mihaela Niculae, Tunari, Bogdan Capdefier, Jilava. Aurel Bacriță, Ciorogârla, Vyvy Tudorache, Vidra, Gheorghe Mihail, Pantelimon și Villiam Oaie, președinte al sucursalei Ilfov.

În perioada 20 – 22 septembrie, echipa județeană a Asociației Partida Romilor se va afla în Ștefăneștii de Jos, iar între 27 și 29 septembrie se va deplasa în localitatea Jilava, scrie liderul Asociației Partida Romilor Ilfov, Villiam Oaie, pe pagina sa de Facebook.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.