Acasă Politic Ministerul Sănătății ”dezminte categoric” că România a refuzat ajutorul Republicii Populare Chineze...

Ministerul Sănătății ”dezminte categoric” că România a refuzat ajutorul Republicii Populare Chineze pentru limitarea răspândirii COVID 19

DISTRIBUIȚI

153813-19032020 – Urmare a informațiilor false apărute în spațiul public, conform cărora România a refuzat ajutorul Republicii Populare Chineze pentru limitarea răspândirii COVID 19, Ministerul Sănătății precizează urmatoarele:

”Dezmințim categoric informațiile apărute în articolul: https://www.stiripesurse.ro/neintelegeri-intre-romania-si-china-mana-de-ajutor-oferita-de-chinezi-tratata-cu-indiferenta-de-romani-surse_1442395.html.

Toate informațiile transmise ”pe surse” sunt false, prezentate în mod trunchiat și incorect.
În data de 13 martie 2020, la invitatia Ambasadei Republicii Populare Chineze din România, reprezentanții mai multor instituții din România au participat la o videoconferință alături de reprezentanții altor state din Europa, în care partea chineză a prezentat experiența în prevenirea și controlul pandemiei cu noul coronavirus.

Invitația nu a fost adresată miniștrilor Sănătății, ci reprezentanților ministerelor Sănătății. Din partea României au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai INBI Matei Balș și reprezentantul DSU.

În cadrul videoconferinței au fost prezentate mai multe aspecte tehnice privind experiența părții chineze în prevenția și tratarea pacienților infectati. Mai exact au fost prezentate protocoale de investigatie epidemiologică, recomandări de dezinfecție, ghiduri pentru aeroporturi și companii aeriene, managementul contactilor apropiați, protocoale de protecție a grupurilor specifice, protocoale de diagnostic de laborator, ghiduri de tratament, rolul și intervenția diferitelor autorități, atât cele de sănătate, cât și cele locale.

La sfârșitul videoconferinței, a existat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Având în vedere că a fost agreată o singură intervenție pentru fiecare țară, la nivelul României s-a decis ca intervenția să fie făcută de către reprezentanții INBI Matei Balș, direct implicați în tratarea cazurilor cu COVID 19.

România apreciază deschiderea părții chineze pentru sprijinirea măsurilor implementate în țara noastră si consideră că modul de abordare al autoritatilor din China reprezintă ”standardul de aur” în managementul pandemiei cu noul coronavirus. Între cele două țări există o colaborare permanentă.

Mai mult, în data de 6 martie secretarul de Stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut întâlniri cu reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze la sediul Ministerului Sănătății în cadrul cărora a discutat mai multe aspecte privind gestionarea resurselor pentru limitarea răspândirii COVID 19”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.