Acasă Economie 140 de ani de la înființarea Băncii Naționale

140 de ani de la înființarea Băncii Naționale

DISTRIBUIȚI

   154464 – 29042020 – În urmă cu 140 de ani, românii sărbătoreau recenta independență națională, iar clasa politică a vremii, preocupată de modernizarea țării, anticipa că reforma societății nu este posibilă fără construcția unui sistem financiar-bancar, iar banii vor fi sângele care irigă sistemul economic. Astfel s-a născut una dintre cele mai importante instituții naționale, care a susținut timp de decenii crearea și consolidarea statului modern român.

Banca Națională a României a avut un rol central în primele decenii ale secolului trecut, când, dincolo de inițiativele de a dezvolta instrumente specifice de finanțare a sectoarelor cu potențial în România interbelică, a reprezentat principalul suport pentru finanțarea cheltuielilor cauzate de cele două conflagrații mondiale, anunta Ministerul Finantelor Publice.

După evul mediu întunecat pe care l-a reprezentat regimul comunist pentru băncile centrale, BNR și-a reluat în ultimele trei decenii în mod proactiv rolul de lider al sistemului financiar-bancar, militând totodată pentru măsuri coerente la nivel guvernamental și pentru o coordonare optimă a mixului de politici economice.

„Adresez felicitări și urări de bine Băncii Naționale a României la împlinirea a 140 de ani și doresc ca această sărbătoare să fie un drum deschis spre noi realizări, cu speranța la o colaborare solidă și eficientă și pe viitor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o coordonare a politicilor monetare și fiscal-bugetare pentru a trece cu bine peste un tip de criză mondială cu care economiile contemporane nu s-au mai confruntat”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de principal inițiator legislativ al actelor normative din domeniul financiar, a susținut permanent independența Băncii Centrale și menținerea celor mai înalte standarde profesionale în sistemul bancar. Astăzi, 29 aprilie, Ministerul Finanțelor Publice își exprimă atât bucuria, cât și onoarea de a fi alături de Banca Națională a României la împlinirea a 140 de ani de existență.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.