Acasă Economie Acord de parteneriat în domeniul educației financiare între Banca Națională a României...

Acord de parteneriat în domeniul educației financiare între Banca Națională a României și Compania Națională Poșta Română SA

DISTRIBUIȚI

 168497 – 06042023  – Banca Națională a României și Compania Națională Poșta Română SA au semnat un acord de parteneriat cu scopul dezvoltării unor proiecte de educație financiară destinate personalului CN Poșta Română SA.

Încheiat ca proiect pilot pentru o perioadă de un an, parteneriatul se înscrie, pe de o parte, în strategia BNR multianuală de acțiune în domeniul educației financiare care prevede extinderea activităților și programelor sale și la nivelul publicului adult – segmentul populației active – și dezvoltarea unor proiecte interinstituționale care să aibă ca obiectiv educația la locul de muncă, iar, pe de altă parte, răspunde preocupărilor aflate pe agenda băncii centrale, dar și a organismelor internaționale (OECD, Banca Mondială) cu privire la necesitatea creșterii incluziunii financiare în România.

Programul va fi structurat pe mai multe module și vizează furnizarea de informații din următoarele domenii:

– sistemul bancar și sistemul monetar cu accent pe elementele de siguranță ale banilor românești, evoluția numerarului în circulație, falsurile și detectarea lor;

– plățile și importanța lor pentru economie – numerarul versus mijloace de plată fără numerar, instrumente de plată moderne (electronice): cardul, internet banking și mobile banking – avantaje, riscuri și alte aspecte legate de securitatea acestor instrumente;

–  rolul și atribuțiile băncii centrale, caracteristicile băncilor comerciale vs. instituțiile financiare nebancare.

Infrastructura teritorială de care dispune Poșta Română reprezentată de un număr mare de unități răspândite la nivel național, precum și contactul direct al angajaților acestei instituții cu publicul (adult) constituie o oportunitate din perspectiva creării unor vectori importanți de multiplicare a mesajelor și creștere a incluziunii financiare în mediul rural.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.