Acasă Presa Locala Ilfov/Foc pus intenționat la Periș?

Ilfov/Foc pus intenționat la Periș?

DISTRIBUIȚI

154179 – 08042020 – În calitate de președinte al ATOP Ilfov, vicepreședintele CJ Ilfov, Rizia Tudorache, a fost miercuri în control la acţiunile care se desfăşoară la locul incendiului de la Periş, izbucnit pe terenurile care aparţin fostei ferme de porci din localitate.

Locuitorii comunelor din zonă s-au plâns de mirosul puternic resimţit toată noaptea. Incendiul se întinde pe 3 ha, iar mirosul degajat este datorat resturilor vegetale şi dejecţiilor depozitate aici, în mare parte, până în 2009. Din primele cercetări la faţa locului ale anchetatorilor, o ipoteză luată în calcul este că focul a fost pus intenţionat, pentru îndepărtarea vegetaţiei.

”Se acţionează cu 12 autospeciale de pompieri. Sunt alături de colegii din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Ilfov şi suntem pregătiţi să sprijinim orice demers este necesar. Sunt, de asemenea, alături de locuitorii din localităţile învecinate, afectaţi de mirosul degajat”, a declarat Tudorache, care solicită sancţionarea contravenţională a proprietarului, impunerea de măsuri în vederea reducerii efectelor incendiului și monitorizarea şi supravegherea focarelor de incendiu, pentru limitarea efectelor produse. ”Este, de asemenea, imperios necesar ca Garda de Mediu să identifice toate aceste zone neecologizate şi să ia măsurile legale care se impun faţă de proprietarii unor astfel de depozite neconforme. Sănătatea ilfovenilor este o prioritate! Am discutat cu comandantul ISU care coordonează intervenţia şi am ajuns la concluzia că este nevoie de o suplimentare a resurselor pentru eficientizarea acţiunii. Au fost aduse încă 6 autospeciale”, a precizat Tudorache citat de ViitorulIlfovean.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.