Acasă Uncategorized PRO România și PSD inițiază moțiunea simplă: ”Pas cu pas am ajuns...

PRO România și PSD inițiază moțiunea simplă: ”Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”

DISTRIBUIȚI
foto:zf.ro

154695 – 20052020 – PRO România și PSD au depus miercuri, 20 mai, o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. Sub titlul ”Pas cu pas am ajuns în colaps educațional – PNL a creat România NeEducată”, documentul prezintă în detaliu situațiile care au compromis dreptul la educație pentru mulți elevi, pe perioada coronacrizei.

În ciuda prevederilor Constituționale, învățământul nu este gratuit în România. Ne-a dovedit-o această criză, perioadă în care pentru jumătate dintre elevi nu a fost asigurat dreptul la educație. Cauza evidentă este lipsa infrastructurii, în contextul în care bugetul alocat pentru Educație și Cercetare, în 2020, este de 3,4% din PIB, iar implementarea programului care trebuia să asigure accesul la tehnologie tuturor elevilor a rămas în aer. Amintim că tocmai dumneavoastră ați declarat, la preluarea mandatului, că n-am avea ce face cu un buget de 6% din PIB pentru Educație”, se arată în text.

Inițiatorii susțin că această moțiune este o mică parte a răspunsului lor la nepăsarea și incompetența dovedite, pas cu pas, de ministrul Educației și Cercetării, de la preluarea mandatului și culminând cu perioada coronacrizei.

”În ultimele două luni am văzut cu toții ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învățământul românesc. Situația de criză ar fi trebuit să evidențieze abilitățile de leadership și competențele de manager ale ministrului Educației. În schimb, am văzut bâlbâieli, răzgândeli neargumentate, declarații contradictorii ale tuturor reprezentanților guvernamentali, lipsă de înțelegere a riscurilor sistemului și completă lipsă de viziune”, explică reprezentanții PRO România și PSD.  

Concret, inițiatorii semnalează și sancționează faptul că:

– Nu au fost comunicate în timp util scenariile și măsurile avute în vedere de minister, în contextul pandemiei de coronavirus;

– Nu au fost comunicate nici măcar acum variantele de metodologii pentru examenele din anii terminali;

– Nu au fost comunicate în timp util procedurile pentru concursurile de titularizare și definitivat;

– Nu au fost comunicate graficul și modalitatea în care se vor da probele de aptitudini pentru admiterea în unitățile de învățământ vocațional;

– Nu au fost comunicate posibile scenarii pentru încheierea anului școlar;

– Nu a fost elaborată o procedură de lucru la domiciliu pentru cadrele didactice, pentru personalul didactic auxiliar, pentru directori, inspectori școlari și pentru personalul nedidactic.

– Nu a fost implementat și actualizat programul Euro 200, astfel încât toți elevii să aibă la dispoziție un computer, laptop sau tabletă pentru continuarea studiilor.

– Nu a existat niciun fel de coerență cu privire la stabilirea unui calendar pentru începutul dde an școlar, nici pentru grădinițe și nici pentru școli.

Textul moțiunii face referire la eșecurile ministrului Educației atât pe perioada stării de urgență, cât și înainte.

Doamnă ministru, mai avem nevoie de profesori? Până mai ieri nu se știa când se va da concursul pentru titularizare pentru că nu v-ați gândit ce vor face miile de absolvenți care s-au pregătit pentru concursul de titularizare și pentru definitivare în învățământ. Vor reuși să-și găsească aici, în România, locul de muncă pentru care s-au pregătit? Sau vor fi nevoiți să plece în străinătate, ca mulți alți români, să îngroașe rândurile experților pe care România i-a exportat în ultimii ani? ​Vorbim de mii de absolvenți, viitori profesori, care nu au putut face nicio predicție pentru viitorul lor profesional. Adevărul este, doamnă ministru, că ați reușit să bulversați toți actorii sistemului de învățământ: elevi, părinți și profesori!”, au sancționat inițiatorii.

PRO România și PSD au reamintit faptul că Opoziția a venit cu măsuri concrete pentru combaterea efectelor coronacrizei, încă de la începutul lunii martie. Soluțiile prezentate de liderii celor două partide au fost întotdeauna bazate pe prevenție și construcție, nu pe reduceri de venituri sau personal, așa cum a intenționat Guvernul PNL, anunta Grupul parlamentar PRO Europa printr-un comunicat de presa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.