Acasă Politic Omul cu ”ciasuri de mână”, numit membru în Comisia de control a...

Omul cu ”ciasuri de mână”, numit membru în Comisia de control a SRI

DISTRIBUIȚI

155330 – 26062020 – Deputatul PSD Marius Mitică Mărgărit a fost numit membru în Comisia de control a activităţii Serviciului Român de Informaţii. Este o comisie cu statut special în cadrul Parlamentului României, o structură comună a celor două camere, formată din nouă senatori şi deputaţi de la toate partidele politice, relatează ziare.com.

Desemnarea lui Marius Mărgărit s-a făcut în cadrul şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor, cu 349 de voturi ”pentru” şi 17 ”împotrivă”.

În 2019, presa a scris ca deputatul Marius Mitica Margarit are cont pe Tinder, aplicatie prin care cei care o descarca isi pot gasi perechea. ”Celebritatea” insa i-a fost adusa de declaratia de avere depusa cand era subsecretar de Stat la Ministerul Transporturilor, in care a scris ca are ”ciasuri de mana” in valoare de 12.000 de euro.

Mitica-Marius Margarit a fost numit la varsta de 28 de ani subsecretar de Stat in Ministerul Transporturilor in 2014, condus la acea vreme de Dan Sova din Guvernul Ponta. In 2012, a fost ales in functia de consilier judetean pe lista UNPR Galati, dar a demisionat cateva luni mai tarziu, atat din functia de ales, cat si din cea din partid, pentru a se inscrie in PSD unde a devenit presedintele TSD Galati.

În 2016 a fost ales deputat PSD de Galati, iar de atunci a inregistrat performanta de a vorbi 7 minute si 46 secunde in plen, in toti cei patru ani de mandat.

Mitica Margarit a terminat trei cursuri postuniversitare, unul la Institutul Diplomatic Roman din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (Politica externa si diplomatie), altul la Colegiul National de Aparare din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare (despre problemele actuale ale securitatii nationale) si inca unul la Colegiul National de Afaceri Interne din cadrul Academiei de Politie ”Alexandru Ioan Cuza”, (Specializarea Managementul strategic al afacerilor). De asemenea, Mitica Margarit a urmat studii universitare de doctorat in domeniul Informatii si Securitate Nationala la Academia Nationala de Informatii ”Mihai Viteazu”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.