Acasă Anchete Interne Electrocasnice susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Electrocasnice susceptibile a fi contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

DISTRIBUIȚI

 156603 – 01102020 –  Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean sirian, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din China, a peste 2.200 de aparate electrocasnice.

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat la un container sosit din China de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, ce avea ca destinatar o societate comercială din județul Ilfov.

În urma controlului, au fost descoperite 2.280 aparate electrocasnice – mixere, inscripționate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală.

Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 30.09.2020 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este un cetăţean sirian, în vârstă de 50 de ani. Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 333.367 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.