Acasă Politic DSP-urile trebuie să transmită Birourilor Electorale, ”de îndată”, lista persoanelor izolate/ carantinate...

DSP-urile trebuie să transmită Birourilor Electorale, ”de îndată”, lista persoanelor izolate/ carantinate pentru urna mobilă

DISTRIBUIȚI

 157378 – 30112020 – Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat, în şedinţa de duminică, o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau izolare.

Decizia prevede că Direcţiile de sănătate publică trebuie să comunice, ”de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2020”, Birourilor electorale de circumscripţie judeţeană/oficiilor electorale, după caz, în scris, prin orice mijloace, lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantina, după caz, însoţită de deciziile emise în acest sens.

În cazul persoanelor în privinţa cărora DSP au confirmat instituirea izolării sau carantinei, birourile electorale de circumscripţie judeţeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de DSP, prin intermediul Instituţiei Prefectului până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.