Acasă Social Administratie Primăria Capitalei nu poate face investiții

Primăria Capitalei nu poate face investiții

DISTRIBUIȚI

 157739 – 30122020 – Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, i-a solicitat sprijinul ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, în condițiile în care, din cauza datoriilor de trei miliarde de lei, conturile primăriei sunt blocate şi nu se pot face investiţii.

Printre investiţiile blocate se numără lucrările de extindere din Prelungirea Ghencea sau cele de la staţia de la Glina.

Nicușor Dan a avut marți o întâlnire cu ministrul Finanţelor, căruia i-a cerut să permită creşterea gradului de îndatorare a Primăriei, astfel încât să poată fi făcute şi investiţii.

”Am găsit datorii curente de trei miliarde de lei. Asta înseamnă trei sferturi din bugetul pe un an. Am avut îngăduinţa Ministerului de Finanţe, care ne-a compensat pe termie (pentru energia termică – n.r.) 300 de milioane de lei. Am avut îngăduinţa marii majorităţi a creditorilor, care ne-au eşalonat plăţile. Conturile noastre sunt încă blocate pentru investiţii. (…) Am făcut o vizită la ministrul de Finanţe şi modul în care am dori să rezolvăm această situaţie, care e un blocaj, este să asumăm pentru 2021 că din banii pe care îi primim de la bugetul naţional şi banii pe care îi colectăm noi din diverse taxe să acoperim cheltuielile de funcţionare şi datoriile curente. Cu acceptul Ministerului de Finanţe, să ridicăm nivelul de îndatorare. Avem un mare avantaj, că suntem puţin îndatoraţi pe termen mediu şi lung în comparaţie cu oraşele occidentale. Deci ne putem împrumuta, dacă ne dă voie Ministerul de Finanţe. Domnul ministru Alexandru Nazare mi-a spus să fac solicitările în scris ca departamentele ministerului să dea un punct de vedere”, a declarat Nicuşor Dan, marți seara, la postul B1 TV.

Nicușor Dan a declarat că suma pentru care sunt blocate conturile pe investiţii este de 40 milioane lei. ”40 de milioane de lei nu este o sumă aşa de mare la nivelul bugetului Bucureştiului. Noi primim cam 260 – 280 milioane lei de la Guvern, în fiecare lună, din care dăm 60 milioane lei la transportul public, dăm 60 de milioane lei la termie, mai dăm 70 milioane lei la salarii, mai dăm vreo 40 milioane lei ajutoare sociale pe care am asumat că le plătim, mai sunt alte cheltuieli şi nu rămânem cu mare lucru”, a explicat Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei a mai declarat că ELCEN nu mai e în insolvență, așa că poate accesa fonduri europene pentru a avea noi centrale ”mult mai performante energetic și care nu au inerția pe care o au centralele de acum”.

Între timp, a fost semnat un contract de 300 de milioane de euro pentru înlocuirea a 200 de kilometri (din cei 1.000 de km) din rețeaua principală de termoficare. Lucrările se vor face de așa natură încât traficul să fie cât mai puțin afectat, deși acest lucru e inevitabil, a spus primarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.