Acasă Cultura/Media Istorie, cultură, religie: Astăzi îi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare...

Istorie, cultură, religie: Astăzi îi sărbătorim pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare şi mama sa Elena

DISTRIBUIȚI

159728 – 21052021 – Constantin cel Mare – pe numele său real, Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus – s-a născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Constantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al Helenei. Sub împăratul Aurelian, tatăl său a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației.

Constantius I Chlorus a fost şi prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293, pentru ca ulterior, la 1 martie 293, să fie promovat la rangul de Caesar. După abdicarea lui Dioclețian și Maximian, în anul 305, Constantin se alătură tatălui său în partea apuseană a imperiului.

La data de 25 iulie 306, Constantius I moare la Eburacum, în Britannia, iar fiul său Aurelius Constantinus este proclamat împărat de către armată.

“Întru acest semn vei învinge”! Viziunea Crucii lui Iisus Hristos şi inspiraţia divină a lui Constantin, sfântul împărat care reuneşte Imperiul Rroman, devenit un imperiu creştin

Valerius Aurelius Constantinus devine împărat unic după ce îi învinge pe împărații Maxentius în 312 – în bătălia de la Podul Milvius și Licinius în 324 – în bătălia de la Adrianopole. Istoricii Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, împotriva lui Maxenţiu, Împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „in hoc signo vinces” = „prin acest semn vei invinge”. Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte, acesta fiind monogramul lui Hristos HP pus pe un steagurile de luptă. Rezultatul? Constantinius a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul dat de Dumnezeu este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta ”instinctu divinitatis” = ”prin inspiraţie divină”.

Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, era creştină. Ea și-a educat fiul, conducătorul Imperiului Roman, în spiritul respectului faţă de această religie. Împărăteasă Elena este cea care a identificat locul naşterii lui Iisus. La îndemnul ei, au fost ridicate Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, dar și cea din Nazaret.

Pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea și organizarea Bisericii creștine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).

Constantin cel Mare este considerat în Biserica Ortodoxă ca fiind „egal al Apostolilor”, isapostolos (Ισαπόστολος Κωνσταντίνος), iar Biserica Ortodoxă Română îl numește „Sfânt Împărat, întocmai cu Apostolii”.

Începutul istoriei bizantine. Politica militară, religioasă și economică a împăratului Constantin cel Mare pune capăt persecuției creștinilor şi clădeşte o nouă capitală: Constantinopol

La scurt timp după cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina și proconsulului Africii niște scrisori din care reieșea faptul că el susținea religia creștină, subvenționa Biserica creștină din fonduri publice, scutea clerul de obligații publice și se considera slujitorul lui Dumnezeu. În anul 312, Constantin „a trecut la credința creștină” și a continuat să dețină funcția Pontifex Maximus funcție care permitea conducerea religioasă, pe care o avuseseră toți cei cărora li se atribuise titlul de „Caesar”, adică conducător al statului roman și al religiei, funcție deținuta de toți Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Hristos.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine ”religie permisă”, alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. Au fost anulate toate hotărârile anterioare luate contra creştinilor şi se retrocedau Bisericii lăcaşurile de cult si averile confiscate de împăraţii precedenţi.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin protejează prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul.

Totodată a pus provizoriu capăt disensiunilor dintre Bisericile Răsăritene convocând Primul conciliu de la Niceea (325) și și-a afirmat autoritatea în domeniul religios. A instaurat o monedă stabilă (Solidus, în 312), a dezvoltat administrația centrală, a apărat frontierele Imperiului contra atacurilor francilor, alamanilor, sarmaților, goților și sassanizilor.

La data de 11 mai 330 Constantin a inaugurat solemn noua capitală a Imperiului, cu numele său: Constantinopol, pe malurile Bosforului (actualul Istanbul). „Noua Romă” a moștenit instituțiile politice ale vechii Rome, dar și tradiții culturale ale Răsăritului grec.

Împăratul Constantin cel Mare: Dacicus Maximus care recuperează o parte din teritoriile Daciei părăsite de Aurelian

Constantin a continuat și a desăvârșit toate reformele inițiate de împăratul Dioclețian. Numărul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate în 14 dioceze și 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia și Galia). Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonată politica economică a principatului – care era bazată pe argin t-, în favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.

Armata se împarte acum definitiv în trupe de graniță (limitanei) și trupe de campanie (comitatenses). Din inițiativa lui Constantin este inaugurat în 328, între Sucidava și Oescus, un pod peste Dunăre, care reflectă importanța dobândită de regiunile nord-dunărene pentru imperiu. Prin campaniile sale la frontiera Dunării, recuperează o parte din teritoriile Daciei (care fusese părăsită de legiunile împăratului Aurelian). Teritoriul reocupat în Dacia este apărat de valul (limes) cunoscut astăzi sub denumirea de Brazda lui Novac, care pornea de la gura Topolniței și trecea pe sub dealuri pe lângă Drobeta, Drăgășani, pe la Castrul roman de la Pietroasele, aproape de Buzău, continua apoi cu sudul Moldovei până la Nistru (valul de pământ numit uneori și valul lui Athanaric). Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.

Surse: Pr. Prof. Dr. Ioan Ramureanu – Biserica in timpul lui Constantin Cel Mare (www.crestinortodox.ro)

Paul Lemerle – Istoria Bizanţului, ediţie îngrijită de Bogdan Mateciuc

Lactantius – De mortibus persecutorum – edited and translated by J.L. Creed, Oxford: Clarendon Press, 1984

Eusebius of Caesarea – Historia Ecclesiastica, Manuscript, 15th century. © 2017 University of Chicago Library

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.