Acasă Social Educatie OMS şi Germania creează un centru pentru prevenirea şi combaterea viitoarelor pandemii:...

OMS şi Germania creează un centru pentru prevenirea şi combaterea viitoarelor pandemii: „Vor apărea şi alţi viruşi”

DISTRIBUIȚI
sursa foto: Revista Intelligence - SRI

159482 – 06052021 –Ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn a cerut miercuri o „resetare globală” a luptei împotriva pandemiilor, în timp ce Germania şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au anunţat crearea la Berlin a unui nou Centru de Informaţii privind Pandemiile şi Epidemiile, cu obiectivul de a răspunde viitoarelor provocări sanitare cu ajutorul celor mai recente instrumente tehnologice, precum analiza datelor sau inteligenţa artificială, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.

Vorbind la o conferinţă de presă online la care au mai participat cancelarul german Angela Merkel şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, ministrul german a subliniat că omenirea este încă insuficient pregătită în faţa pandemiilor şi „trebuie să identificăm riscurile epidemice şi pandemice cât mai repede posibil, oriunde ele apar în lume”.

„În acest scop, trebuie să consolidăm sistemul de supraveghere global de alertă timpurie printr-o colectare îmbunătăţită a datelor sanitare şi analize de risc interdisciplinare”, a mai spus Jens Spahn, referindu-se la activitatea noului centru de la Berlin.

Acesta din urmă, aducând laolaltă instituţii guvernamentale, academice şi din sectorul privat, va căuta să valorifice datele globale pentru a anticipa, preveni şi răspunde riscurilor epidemice şi pandemice la nivel global. Printre altele, vor fi elaborate modele predictive de analiză a riscurilor şi vor fi monitorizate măsurile de control a epidemiilor, dar şi a infodemiilor (ştirile false despre aceste crize).

Directorul general al OMS: „Vor apărea şi alţi viruşi cu potenţial de declanşare a unor pandemii”

„Vor apărea şi alţi viruşi cu potenţial de declanşare a unor pandemii”, a avertizat la rândul său directorul general al OMS, instituţie criticată pentru modul în care a gestionat pandemia COVID-19.

Trei paneluri independente vor încheia luna aceasta evaluări despre reacţia OMS şi a statelor membre şi vor propune schimbări. Tedros Ghebreyesus a spus de mai multe ori că OMS este deschisă reformelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.