Acasă Anchete Interne Acțiuni ale polițiștilor, în domeniul silvic

Acțiuni ale polițiștilor, în domeniul silvic

DISTRIBUIȚI

 160236 – 28062021 – În primele 5 luni ale anului, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Române au continuat acțiunile, la nivel național, pentru combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Au fost efectuate 18.135 de controale, dintre care 2.775 în fondul forestier, 432 în vegetația forestieră din afara fondului forestier, 1.242 pe linia proveninței, prelucrării, depozitării și valorificării materialului lemnos, 12.807 pe linia legalității transportului materialului lemnos și 879 alte controale.

Au fost verificate 34.057 de obiective, dintre care 574 de verificări la exploatări forestiere, 363 la instalații de debitat lemn rotund, 675 la depozite de material lemnos, 536 în târguri, piețe, oboare, 305 la ocoale silvice și 1.440 de verificări la alte obiective.

Au mai fost verificate 30.164 de mijloace de transport.

În primele 5 luni, au fost înregistrate 5.300 de dosare penale, pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic.

De asemenea, au fost aplicate 3.826 de sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de aproape 6 milioane de lei.

Polițiștii au confiscat 16.673 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 4.758.817 lei, din care 6.516,51 metri cubi de lemn de lucru, peste 2.500 de metri cubi de cherestea și peste 7.500 de metri cubi de lemn de foc.

Totodată, au fost confiscate 25 de autovehicule, 37 de atelaje hipo, 119 ferăstraie mecanice, 78 de topoare și 32 de alte bunuri.

La acțiuni, au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, reprezentanți ai gărzii forestiere, ai R.N.P. – Romsilva, ai ocoalelor silvice de regim, precum și alte forțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.