Acasă Anchete Interne Controale și verificări pentru protejarea domeniului silvic

Controale și verificări pentru protejarea domeniului silvic

DISTRIBUIȚI

 159241 – 16042021 – În ultima săptămână, polițiștii au efectuat peste 800 de controale și au întocmit 224 de dosare penale, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru protejarea fondului forestier.

În perioada 9 – 15 aprilie 2021, polițiștii au desfășurat 837 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Au fost verificate obiective precum exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 224 de dosare penale, fiind cercetate 83 de persoane și au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 227.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 350 de metri cubi de lemn, în valoare de 189.400 de lei.

Au fost înregistrate 13 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 4 dintre acestea confirmându-se ca fiind efectuate fără respectarea legii, în urma verificărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.