Acasă Politic Întrevedere Bogdan Aurescu  – Sameh Hassan Shoukry

Întrevedere Bogdan Aurescu  – Sameh Hassan Shoukry

DISTRIBUIȚI

160427 – 12072021 – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut luni, 12 iulie 2021, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe de la Bruxelles, o întrevedere bilaterală cu Sameh Hassan Shoukry, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt.

Cu acest prilej, cei doi șefi ai diplomațiilor au trecut în revistă stadiul foarte bun al dialogului politico-diplomatic și au discutat despre perspectivele relației bilaterale, inclusiv despre stimularea și pregătirea dialogului de nivel, cu accent pe necesitatea imprimării unui impuls suplimentar pentru extinderea și diversificarea cooperării economice și sectoriale. Cei doi miniștri au discutat despre cooperarea în domeniul industriei de apărare, despre intensificarea cooperării în materie de educație, cu acest prilej ministrul egiptean mulțumind pentru bursele oferite de România. De asemenea, au convenit asupra necesității de a fi reluate lucrările Comisiei Mixte Economice, prin organizarea în acest an a unei noi sesiuni, la București. Au fost abordate, totodată, perspectivele cooperării bilaterale în domeniul energiei.

Ministrul român de Externe a reiterat sprijinul României pentru consolidarea dialogului dintre UE și Egipt, subliniind oportunitățile de extindere a cooperării UE-Egipt oferite de formate precum Consiliul de Asociere UE-Egipt, dar și de procesul curent de stabilire a unor noi Priorități de Parteneriat UE-Egipt, pentru perioada 2021-2027. Din această perspectivă, ministrul egiptean a salutat propunerea României de includere a domeniului securității cibernetice printre aceste priorități, la rândul său ministrul român subliniind oportunitățile de cooperare cu partenerii, inclusiv Egiptul, rezultând din prezența în România a noului Centru Cyber al UE.

Ministrul Bogdan Aurescu a reconfirmat, cu acest prilej, importanța pe care România o atașează regiunii Orientului Mijlociu și Africa și necesității stabilității și securității acesteia. În acest context, cei doi miniștri au realizat un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de actualitate din cadrul dosarelor regionale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.