Acasă Social Consultări la București ale conducerii MAE cu lideri ai minorității române din...

Consultări la București ale conducerii MAE cu lideri ai minorității române din Ucraina

DISTRIBUIȚI

 160832 – 12082021  – O delegație reprezentativă a liderilor minorității românești din Ucraina a avut la București, la 12 august 2021, o rundă de consultări cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Dan Neculaescu, la invitația MAE. Delegația include lideri ai mediului asociativ și academic românesc din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia.

În cadrul consultărilor la sediul MAE a avut loc un schimb amplu de opinii privind impactul modificărilor legislației ucrainene asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, precum și privind modalitățile eficiente și durabile de menținere a nivelului drepturilor etnicilor români, cu prioritate cel privind educația în limba maternă.

Secretarul de stat Dan Neculăescu a făcut o prezentare a acțiunilor întreprinse de România ca urmare a adoptării de noi reglementări legislative în Ucraina, inclusiv a stadiului negocierilor în vederea convenirii Protocolului de colaborare bilaterală româno-ucraineană în domeniul educației, a eforturilor părții române în vederea relansării activității Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, respectiv demersurilor MAE pentru inițierea negocierilor pentru încheierea unui  Acord cuprinzător privind  protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Totodată, a subliniat că MAE a acționat consecvent pe lângă partea ucraineană atunci când au fost semnalate evoluții cu impact negativ asupra drepturilor etnicilor români.

De asemenea, secretarul de stat MAE a arătat că în dialogul bilateral cu autoritățile ucrainene partea română a reiterat constant așteptarea ca Ucraina să ofere o soluție cuprinzătoare la problema dreptului la educație în limba maternă pentru etnicii români.

Dan Neculăescu a luat notă de preocuparea reprezentanților minorității române față de proiectul unei noi legi ucrainene care vizează să reglementeze modalitatea de exercitare a drepturilor lor identitare și a reiterat poziția privind necesitatea consultării substanțiale a acestora în procesul de adoptare a actului normativ menționat. De asemenea, s-a referit la faptul că partea română a obținut în dialogul cu partea ucraineană recunoașterea identității dintre limba română și așa-zisa „limbă moldovenească”, care trebuie să fie reflectată la nivelul legislației și normelor ucrainene, respectiv să fie recunoscută inexistența așa-zisei „limbi moldovenești” .

Alte aspecte abordate au vizat perspectivele operaționalizării Institutului Cultural Român la Kiev și a filialei acestuia la Cernăuți, precum și înființarea unui birou consular la Ismail.

Reprezentanții minorității române au subliniat utilitatea și oportunitatea dialogului direct cu autoritățile de la București și au exprimat susținere pentru demersurile României de protejare a drepturilor persoanelor aparținând minorității sale înrudite din Ucraina.

Acțiunea se înscrie în practica MAE de consultare periodică a reprezentanților minorității române din Ucraina cu privire la evoluțiile care privesc păstrarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, ultimul asemenea moment având loc la Cernăuți, la 28 mai 2021.

În cursul zilei de 12 august delegația liderilor minorității românești din Ucraina va mai avea întrevederi cu reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Departamentul pentru Relația cu Românii din afara Granițelor, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român și Ministerului Educației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.