Acasă Social Societatea civilă cere solidaritate cu Afganistan

Societatea civilă cere solidaritate cu Afganistan

DISTRIBUIȚI

 160883 – 18082021 – Peste 390 de organizaţii neguvernamentale își exprimă solidaritatea cu societatea afgană și fac apel la instituțiile publice din România să contribuie la gestionarea crizei umanitare din Afganistan.

Scopul acestui apel de solidaritate, iniţiat de Coaliţia pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor (CDMiR), este de a atrage atenția asupra situației disperate din Afganistan la care asistăm astăzi și care șochează întreaga lume – un moment în care acțiunile noastre au și mai mare însemnătate.

Semnatarii acestui demers s-au unit într-o voce pentru a cere protecție și sprijin pentru cetățenii afgani, mai ales femeile şi persoanele vulnerabile, care acum sunt expuse mai mult ca niciodată, pentru asigurarea libertății presei și a siguranței activiștilor și lucrătorilor sociali a căror viață este în pericol.

Este de așteptat ca, în urma colapsului guvernului afgan și preluării puterii de către forțele talibane, situația drepturilor fundamentale ale omului din Afganistan să devină una critică. Reprimarea sângeroasă a opozanților este deja o marcă a regimului taliban. Femeile și fetele de toate vârstele riscă din nou să fie excluse din societate, transformate în anexe ale bărbaților, victime ale violenței și limitării drepturilor. Toți afganii care în acești ani au muncit și au luptat pentru construirea unei democrații liberale în țara lor sunt acum posibile ținte ale represiunii. Se numără aici și cei care au colaborat cu forțele internaționale, inclusiv cu Armata Română.

În acest context, societatea civilă cere Statului român să ia măsuri urgente în trei direcții:

Susținerea cetățenilor afgani care au sprijinit operațiunile Armatei Române în Afganistan. Solicităm Guvernului și Parlamentului să introducă în procedură de urgență legislație care să permită acordarea rapidă a protecţiei în România pentru aceste persoane și familiile lor. Solicităm instituțiilor publice competente să faciliteze plecarea lor din Afganistan și ajungerea în siguranță în România.

Menţinerea suspendării măsurilor de  returnare în Afganistan. Apreciem că returnarea migranților înapoi în Afganistan ar constitui o primejdie la adresa vieţii lor, aceştia fiind expuşi la risc de  tortură şi alte represalii, inclusiv execuţie.

Protecţia afganilor care cer azil pe teritoriul României, cu măsuri speciale pentru femei, copii și persoane vulnerabile. Agenţia ONU pentru Refugiaţi estimează că în jur de 300.000 de persoane au fugit din calea violenţelor, iar numărul este în creștere. O bună parte din ei se vor îndrepta către Europa. Țara noastră are obligații legale și morale să se asigure că acestor persoane le sunt respectate toate garanţiile necesare unei proceduri de azil juste şi echitabile, inclusiv demnitatea personală

Este nevoie ca decidenții politicii să dea de dovadă de solidaritate și responsabilitate și să răspundă apelului nostru pe care vă rugăm să-l găsiți alăturat.

Solidaritate pentru Afganistan! – O ocazie să învățăm din trecut pentru a aborda mai bine prezentul și pentru a ne imagina viitor bazat pe solidaritate și respect, se arată într-un comunicat de presă.

Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților – CDMiR este o platformă a organizațiilor non-guvernamentale cu activitate în domeniul migrației, drepturilor omului și politicilor publice, care promovează integrarea armonioasă a migranților şi refugiaţilor în societatea românească.

CDMiR s-a constituit în 2017, cu misiunea de a se asigura că fiecărui migrant și refugiat îi sunt respectate drepturile personale, civice, economice și sociale de care beneficiază pe teritoriul României. În acest sens, CDMiR coordonează activități de advocacy, monitorizează efectele acestora, interacționează cu decidenţii politici şi influenţează decizia publică în domeniul migrației în mod transparent şi echitabil.

În prezent, CDMiR are 23 ONG-uri membre și 5 susținători din mediul academic și organizații internaționale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.