Acasă Politic  Pe cine să creadă cetățenii?

 Pe cine să creadă cetățenii?

DISTRIBUIȚI

161529 – 04102021 – Situația dezastruoasă în ceea ce privește vaccinarea populației în România (doar Bulgaria are un procent de vaccinați mai mic) a devenit o temă de dezbateri atât în mass-media, cât și la cel mai înalt nivel, arată într-un comunicat Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR).

”Am aflat cu acest prilej (direct de la prim-ministru) că nivelul general al educației în România lasă mult de dorit, de aici și situația gravă privind vaccinarea, infectările, internările și decesele. Cu tot respectul pentru funcția de prim-ministru și de poziția înaltă de proaspăt președinte al unui partid aflat la guvernare, nu putem fi de acord cu aceste concluzii. În calitate de medici, farmacisti, biologi, psihologi s.a., toți practicieni (CFSMR este o federație sindicală alcatuită din salariați cu studii superioare), suntem adepții vaccinării pe scară largă a populației. întelegând importanța vaccinului pentru ieșirea din pandemie. Cu toate acestea, pentru a avea succes, o asemenea campanie are neapărată nevoie de eforturi susținute din partea celor care guvernează. Doar cumpărarea unui vaccin și apelurile disperate a 1-2 persoane nu au cum să asigure o înțelegere, o convingere a populației, având în vedere situația inedită prin care trecem. O campanie de succes a unui guvern înseamnă în primul rând asigurarea testării gratuite a întregii populații, asa cum se întâmplă în Norvegia, Danemarca, Germania, Suedia și în alte țări occidentale. În al doilea rând, este nevoie de investiții într-o campanie largă de lămurire, explicare, convingere a populației (nu doar amenințarea cu restricții, amenzi și concedieri).

În calitate de membri ai FEMS (Federația Europeană a Medicilor Salariați) am întrebat colegii din UE cum au reușit să convingă populația să se vaccineze. Raspunsul a fost – “…guvernul a finanțat o campanie largă de comunicare și lămurire, pe diferite paliere sociale, diferite grupuri de vârstă, diferite meserii s.a. Studenții erau convinși de către studenți, agricultorii de către agricultori, profesorii de către profesori, militarii de către militari. Peste tot s-au adus argumente științifice, s-a subliniat rolul unic și vital al vaccinului, nu s-au ascuns efectele adverse și s-a invocat nevoia de a proteja populația. Toată această campanie a fost derulată la televiziuni, radiouri, în presa scrisă, a apărut pe panouri publicitare și reclame luminoase…..” ”Așadar, doar o implicare serioasă a guvernului putea asigura un succes al vaccinării. Din discuțiile cu colegii europeni putem evidenția câteva direcții de acțiune:

  1. Asigurarea cu teste gratuite a întregii populații (în țările din UE toți cetățenii primesc acasă 2 teste rapide antigen pe săptămână, per persoana, prin poștă, inclusiv pentru copii).
  2. O campanie masivă de explicare și lămurire finanțată de guvern cu implicarea medicilor, politicienilor, ziariștilor, liderilor de opinie, muzicienilor, artiștilor, actorilor, preoților, s.a.
  3. Prezentarea sinceră și corectă a posibilității apariției unor reacții adverse (așa cum se întâmplă în urma administrării oricărui medicament) cu indicații clare cum și unde trebuie să apeleze cetățenii în cazul acestor reacții.
  4. Asigurarea unei comunicări coerente și permanente cu populația, transmiterea unor mesaje clare, calme, concludente. (Pe un canal TV d-l colonel Gheorghiță transmite nevoia celei de a treia doze de vaccin pentru toată populația, pe altul d-l profesor Rafila anunță că la cei trecuți prin boală nu e nevoie de a treia doză. Pe cine să creadă cetățenii?)
  5. Renunțarea la politizarea excesivă a situației pandemice, cu consultarea și implicarea largă a specialiștilor din domeniu,

În concluzie, culpabilizarea cetățenilor și încercarea de a acuza gradul scăzut de educație, în condițiile în care în afară de cumpărarea unui număr mare de vaccinuri, eforturile guvernului nu s-au văzut mai deloc, considerăm că o asemenea poziție a unor decidenți de rang înalt este incorectă, ofensatoare și ineficientă. Considerăm că este nevoie de eforturi financiare, organizatorice, umane și medicale, mult mai susținute, asigurate printr-o implicare și finanțare masivă în primul rând din partea guvernului”, susține președintele CFSMR, dr. Victor Eșanu.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.