Acasă Politic Parlamentul va adopta o declaraţie politică de susţinere a independenţei Ucrainei

Parlamentul va adopta o declaraţie politică de susţinere a independenţei Ucrainei

DISTRIBUIȚI

 163601 – 23022022 – Conducerea Parlamentului a hotărât marți, ca Senatul şi Camera Deputaţilor să adopte, în ședință comună pe 1 martie, o declaraţie politică de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei.

Propunerea pentru şedinţa comună a fost făcută de comisiile de politică externă, în urma audierii ministrului de Externe, Bogdan Aurescu și a fost analizată de către Birourile Permanente ale celor două camere ale Legisltivului.

”În urma audierii s-a degajat consensul la nivelul structurilor de specialitate ale Parlamentului şi, respectiv, reprezentantul Guvernului privind oportunitatea adoptării, în perioada următoare, a unei declaraţii politice a Parlamentului României care să exprime susţinerea statului român pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”, potrivit memorandumului adoptat de conducerea Parlamentului.

Conform documentului, comisiile de politică externă ”s-au raliat, inclusiv în baza avizului favorabil al MAE, textului declaraţiei politice promovate pe aceeaşi temă de structurile parlamentare de specialitate ale Congresului SUA şi, respectiv Parlamentului European”, anunță Hotnews.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.