Acasă Economie Prețul carburanților a explodat – transporturile rutiere sunt în colaps/ Motorina înlocuită...

Prețul carburanților a explodat – transporturile rutiere sunt în colaps/ Motorina înlocuită cu păcură

DISTRIBUIȚI

163539 – 18022022  – Prețul mediu al benzinei și motorinei s-a majorat în medie cu 100 de euro/to în ultimele 30 de zile, venind astfel să completeze tabloul sumbru al dezastrului economic care afectează toate sectoarele de activitate, lovite deja crunt de tarifele la energie, scumpirile materiei prime și lipsa lichidităților.

Transporturile rutiere se confruntă deja cu o serie de probleme nerezolvate iar apele fierb în rândul firmelor de transport care se zbat să se mentină în piața serviciilor de transport de mărfuri și pasageri.

În țară, disperarea unor transportatori a condus la utilizarea CLU (păcură) în locul motorinei tradiționale ca și soluție pentru situația economico financiară creată de contextul actual.

Tarifele RCA s-au dublat în ultimele 6 luni, în frontiere se pierde timp prețios în cozi kilometrice, în timp ce problematica abuzurilor ANAF în raport cu diurnele acordate șoferilor nu s-a rezolvat încă în Parlament și toate acestea, pe fondul unei presiuni uriașe din partea Uniunii Europene pentru eliminarea transportatorilor români din rândul prestatorilor de servicii intracomunitare. Transportatorii anunță din nou proteste în toată țara solicitând patronatului organizarea unor manifestații publice la care să se alăture toate categoriile de consumatori de carburanți și implicit persoanele fizice, afectate în egală măsură de aceleași probleme.

Federația Operatorilor Români de Transport – F.O.R.T solicită Guvernului o întâlnire urgentă pentru aplicarea soluțiilor necesare redresării și stabilizării transporturilor rutiere autohtone, acestea având o influență istorică în produsul intern brut al României.

F.O.R.T. mizează pe faptul că, în actuala conjunctură guvernamentală dialogul constructiv si solutiile aplicate urgent vor înlocui indolența autorităților statului din trecutul apropiat, se arată într-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.