Acasă Social Punct de informare și asistență pentru refugiații ucraineni, înființat pe A1, în...

Punct de informare și asistență pentru refugiații ucraineni, înființat pe A1, în județul Alba

DISTRIBUIȚI

 163965– 18032022 – Refugiaţii ucraineni care tranzitează România cu maşina spre alte ţări primesc ajutor şi pe traseu, în judeţul Alba. Un punct de Informare şi Asistenţă a fost înfiinţat pe Autostrada A1. Cetăţenii străini primesc consiliere, asistenţă medicală şi alimente.

Autostrada A1 a fost aleasă special pentru amplasarea punctului de informare pentru că preia traficul din centrul țării și de pe autostrada A3, dar și din nordul Transilvaniei. Este una dintre principalele căi rutiere alese de ucraineni către țările din vestul Europei. Aici refugiații pot beneficia de sfaturi și ajutor, dar și de o băutură caldă sau o gustare după un drum lung și plin de pericole.

„Aici pot să afle înformații privind statutul de refugiat, vor fi tot timpul voluntari de la Crucea Roșie, pompieri și jandarmi care pot să dea o mână de ajutor. Propunerea a venit de laComitetul pentru Situații de Urgență: să acordăm toate tipurile de informații pentru cei care tranzitează sau rămân în țară, va fi operaționalizat 24 din 24. Vor fi prezenți colegii de la Poliție, Emigrări, Crucea Roșie”, a precizat Nicolae Albu – prefectul județului Alba.

Crucea Roșie este prezentă cu doi voluntari și un angajat care ajută în relaționarea cu cei care tranzitează acest punct,. Le oferim apă, suc, ceaiuri calde, cafea, alimente de primă necesitate, tot ce e nevoie, inclusiv cartele telefonice, a spus Adrian Dușa – directorul Crucii Roșii Române, filiala Alba.

Refugiații ucraineni din Alba ajută autoritățile locale, astfel că, din această seară, mai multe voluntare vor fi prezente la punctul de informare de pe autostradă.

Voluntarii de la punctul de informare din Alba îi așteaptă non-stop pe refugiați cu informații, gustări calde și mai ales cu un zâmbet care le va da puterea să meargă mai departe după ce au scăpat din infernul războiului. Sursa:stiri.tvr.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.