Acasă Anchete Interne Averi nejustificate de sute de mii de euro semnalate de ANI

Averi nejustificate de sute de mii de euro semnalate de ANI

DISTRIBUIȚI

164793 – 16052022 – Agenția Națională de Integritate(ANI) a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 3 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 196.100 Lei (aprox. 43.519 Euro) între averea dobândită și veniturile realizate de către Arsene Ionel, președintele Consiliului Județean Neamț ,împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel  Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Arsene Ionel.

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Arsene Ionel a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere completate în perioada 2017 – 2018, suma totală de 196.100 Lei, reprezentând împrumuturi  acordate în nume personal unei societăți comerciale.

Intr-un alt  caz Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 189.000 Lei și  282.762,2 Euro între averea și veniturile realizate de către Anghel Mădălina-Maria, ofițer în cadrul M.A.I. – Direcția Generală Anticorupție, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Anghel Mădălina-Maria.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 507.723 Lei (aprox. 114.499 Euro) între averea dobândită împreună cu familia și veniturile realizate de către petrescu adriana, funcționar public în cadrul C.J. Vâlcea, pe perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Pitești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Anghel Mădălina-Maria.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.