Acasă Politic România va intra gradual în spațiul Schengen

România va intra gradual în spațiul Schengen

DISTRIBUIȚI

 166715 – 14102022 –  Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PBL, a declarat la Digi 24 că există șanse mari ca România să reușească să intre în zona de spațiu Schengen aeroportuar până în 26 martie, și pe zona de trecere terestră și feroviară chiar mai repede.

”Dar nu vreau să înaintez o dată. Consiliul JAI de pe 8 decembrie, de la Praga, va fi hotărâtor, sigur că în cadrul acestui consiliu, din păcate România nu va avea drept de vot, deși va participa. Vor vota doar țările din spațiul Schengen, adică cele din UE care fac parte deja parte din spațiul Schengen, și cele 4 țări, inclusiv Elveția care sunt membre Schengen, dar nu sunt membre UE, și sigur că pe noi ne intersează foarte mult ca delegația care a venit în misiune suplimentară pentru a vedea implementarea a tot ceea ce înseamnă IT Schengen în România, a tot ceea ce înseamnă regulamente tehnice pe granițele României, să vină cu un raport pozitiv, care să poată fi un argument în plus pentru guverne. Dar trebuie să recunoaștem o chestiune. Spațiul Schengen și dezbaterea pe spațiul Schengen, respectiv accesul în acest spațiu, este o chestiune mai mult politică, decât tehnică. România de mult timp are rezolvată problema tehnică, problema a fost întotdeauna politică, și eu mi-aș dori foarte mult ca această dezbatere politică pe accesul României în spațiul Schengen să nu fie din nou tulburată de disputele politice din cadrul guvernelor, sau a scenei politice interne a unei țări, în speță Olanda, acolo unde premierul Mark Rutte este susținut de nu mai puțin de 4 forțe politice, una din EPP, două din grupul Renew, și una conservatoare, de extremă, care, deși are cea mai mică pondere în cadrul coaliției, pe surse doar, jurnalistice, până acum nu am văzut o poziție oficială, ar avea o arecare poziție. Deocamdată, ce știm este că trebuie să trecem legile Justiției, că trebuie să încercăm să ridicăm MCV-ul, sau să decuplăm Schengenul de MCV dacă se poate, și să facem lobby-ul politic necesar la familiile noastre politice, pentru a avea susținere”, a spus Rareș Bogdan.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.