Acasă Externe Agenda Europeana Antitrust: Comisia Europeană suspectează compania Meta de deturnarea concurenței în domeniul publicității

Antitrust: Comisia Europeană suspectează compania Meta de deturnarea concurenței în domeniul publicității

DISTRIBUIȚI

 167465 – 20122022 – Comisia Europeană a informat Meta cu privire la opinia sa preliminară potrivit căreia societatea a încălcat normele antitrust ale UE prin denaturarea concurenței pe piețele de anunțuri publicitare clasificate online.

Comisia constată, cu titlu preliminar, că Meta ocupă o poziție dominantă pe piața rețelelor sociale personale, la nivelul întregii Europe, precum și pe piețele naționale pentru afișarea online a publicității pe platformele de comunicare socială.

Comisia contestă faptul că Meta își leagă serviciul de anunțuri publicitare clasificate online, Facebook Marketplace, de rețeaua sa de comunicare socială personală, Facebook. De asemenea, Comisia este preocupată de faptul că Meta impune condiții comerciale neloiale concurenților Facebook Marketplace, în beneficiul său.

Dacă ar fi confirmate, aceste practici ar încălca articolul 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), care interzice abuzul de poziție dominantă pe piață.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: ”Prin Facebook, rețeaua sa socială, Meta ajunge lunar la miliarde de utilizatori din întreaga lume și la milioane de agenți de publicitate activi. Preocuparea noastră prealabilă este că Meta își leagă rețeaua socială dominantă, Facebook, de serviciile sale de publicitate online clasificate denumite „Facebook Marketplace”. Aceasta înseamnă că utilizatorilor Facebook nu li se prezintă o altă opțiune decât aceea de a avea acces la Facebook Marketplace. În plus, suntem preocupați de faptul că Meta a impus condiții comerciale neloiale, care îi permit să utilizeze date privind serviciile concurente de anunțuri publicitare clasificate online. Dacă toate acestea s-ar confirma, atunci practicile Meta ar fi ilegale în temeiul normelor noastre în materie de concurență”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.