168924 – 22052023 – Moldova nu este singură, Europa este Moldova, Moldova este Europa – a declarat președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în fața celor peste 75.000 de participanți la mitingul pro-european care a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pentru a susţine drumul european al Republicii Moldova.
”Ne-am adunat aici în acest moment, într-un moment deosebit, pentru a trimite un mesaj pro-european comunităţii internaţionale. Vă las în luna mai cu răspunsul Parlamentului European: mergeţi înainte, ţineţi-o tot aşa, Moldova nu este singură”, a spus Roberta Metsola.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a menționat că cel mai bun mod de a consolida democrația și libertatea în Republica Moldova este aderarea la Uniunea Europeană. Integrarea țării în spațiul comunitar, potrivit Maiei Sandu, este unica șansă de a scăpa de șantajul rusesc și de a face ca agresiunea rusească să nu treacă mai departe de hotarul ucrainean.
”Moldova europeană înseamnă o Moldovă cu prieteni puternici și de nădejde, care nu ne vor lăsa singuri în fața agresorilor ce aduc războaie și ucid oameni. Putem fi în siguranță doar împreună cu familia europeană. Acest război ne arată limpede că nu mai vrem să fim sub șantajul Kremlinului”, a spus, la rândul său președintele Maia Sandu, inițiatoarea evenimentului.
Participanții la manifestație au adoptat și o rezoluție, care confirmă sprijinul cetățenilor pentru parcursul european al Republicii Moldova.