Acasă Cultura/Media Ziua Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti

Ziua Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti

DISTRIBUIȚI

 168781– 08052023 – Casa Artelor Dinu Lipatti în parteneriat cu Ambasada Elveției în România, Swiss Sponsor’s Fund, Steinway Artist și Swisspartners prezintă marți, 9 Mai 2023, de la ora 19:00, să celebrăm împreună cea de-a VI-a ediție a evenimentului Ziua Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti”. Programul cultural cuprinde Conferința „Concertul Europei” prezentată de diplomatul  Sever Voinescu și Recitalul Extraordinar de pian susținut de Joseph-Maurice Weder. Evenimentul face parte din Programul „Zilele Multiculturalității”, prin care Casa Artelor Dinu Lipatti celebrează cultura, arta și muzica specifică marilor civilizații care au influențat umanitatea și promovează astfel valorile culturale universal, realizând o punte între cultura clasică universală, cultura română și publicul bucureștean.

 Evenimentul dedicat Zilei Europei este un bun prilej pentru a releva  faptul că frumusețea și puterea muzicii ne aduc mereu  împreună, celebrând valorile culturale care au stat la baza formării Uniunii Europene, în casa marelui pianist și compozitor Dinu Lipatti și a ambasadorului și profesorului Valentin Lipatti , o familie europeană prin excelență.

De la ora 19:00 diplomatul Sever Voinescu va susține conferința „Concertul Europei”. Sever Voinescu este redactor-șef al revistei „Dilema veche” din 2016 și realizator al emisiunii „Europa Christiana” la postul Trinitas TV. A absolvit Facultatea de Drept din București și a fost avocat, cadru didactic universitar, diplomat și deputat. În ultimele decenii, este o prezență constantă în presa românească și desfășoară o susținută activitate de conferențiar în Europa și Statele Unite. Preocupările lui Sever Voinescu se circumscriu în general culturii și artelor, dar și dreptului, relațiilor internaționale, creștinismului și politicii.

Conferința va fi urmată de Recitalul Extraordinar susținut de muzicianul și profesorul Joseph-Maurice Weder. În program sunt incluse compoziții de Dinu Lipatti, Johann Sebastian Bach/Johannes Brahms, Ludwig van Beethoven și Franz Liszt. De când s-a remarcat în lumea muzicală internațională cu câștigarea prestigiosului premiu Swiss Ambassador’s Award la Londra, pianistul elvețian Joseph-Maurice Weder a  a continuat să capteze atenția criticilor și a publicului. Joseph-Maurice Weder a început să studieze la Musikhochschule Basel la vârsta de 12 ani, sub îndrumarea Prof. Adrian Oetiker. Pe lângă activitatea sa concertistică, marea lui pasiune este predarea. În 2017 a început să predea la catedra de pian a Colegiului din Aarau, Elveţia. În plus, a fost invitat pentru a susține masterclass-uri la Royal Welsh College of Music & Drama (Țara Galilor), Universidad Nacional de Música din Lima (Peru), Conservatorul de Stat Komitas din Erevan (Armenia), Universitatea EAFIT din Medellín (Colombia), „Instituto de Artes da Universidade Estadual Paulista” din São Paulo (Brazilia), la Fundación Musical Simon Bolivar din Caracas (Venezuela) și la Universitatea din Filipine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.