Acasă Social Educatie Bacalaureat: 56 de candidați au obținut media generală 10

Bacalaureat: 56 de candidați au obținut media generală 10

DISTRIBUIȚI

169338 – 03072023  – Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor) –

Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicatrezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023.

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%). 

56 de candidați au încheiat probele scrise cu media generală 10. 

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: lucrările a 511candidați au fost notate cu 10;
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 179de candidați au fost notate cu 10;
  • Proba obligatorie a profilului: 604note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568);
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).

Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 7 iulie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.