Acasă Social Aparare Discuții despre pace ale șefului Statului Major al Apărării

Discuții despre pace ale șefului Statului Major al Apărării

DISTRIBUIȚI
foto:stiri.tvr.ro

169538– 25072023 – Început în urmă cu 30 de ani, după destrămarea Uniunii Sovietice, pentru a ajuta țările din spatele Cortinei de Fier, Programul de Parteneriat de Stat (SPP) înfrățește în prezent 100 de națiuni cu Gărzi Naționale din fiecare stat și teritorii ale SUA. Este un program al Biroului Gărzii Naționale al Departamentului de Apărare al SUA, executat de comandamentele geografice de luptă, ghidat de obiectivele de politică externă ale Departamentului de Stat. Programul presupune o colaborare de durată pentru îmbunătățirea interoperabilității cu diferitele armate naționale, crescând în același timp pregătirea forțelor militare ale SUA și ale partenerilor de a face față provocărilor emergente.

În cadrul SPP, Armata României este înfrățită cu Alabama National Guard.

În contextul marcării celei de-a 30-a aniversări a programului, în perioada 17-21 iulie, –––a efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, la Washington DC, unde, alături de oficiali americani de rang înalt din ministerul Apărării, Comitetul Întrunit al Statelor Majore, Garda Națională și Agenția de Cooperare din domeniul Securității și Apărării, precum și ambasadori, miniștri ai apărării, șefi ai Apărării și alți participanți din peste 90 de state, a participat la conferința dedicată acestui eveniment.

Participanții au analizat dinamica relațiilor dintre Garda Națională americană și armatele înscrise în SPP și au propus noi modalități de relaționare în cadrul acestei inițiative internaționale. Totodată, s-a discutat despre amenințările globale de securitate, extinderea cooperării, reziliență și apărare cibernetică.

În marja reuniunii, generalul Daniel Petrescu a avut întrevederi cu șeful US National Guard Bureau (Garda Națională a SUA), generalul Daniel R. Hokanson, și cu șeful Gărzii Naționale a statului Alabama (Alabama National Guard), generalul-maior Sheryl E. Gordon, anunță MApN.

Șeful US National Guard Bureau a evaluat mediul global de securitate în contextul provocărilor actuale și viitoare și a evidențiat importanța parteneriatelor strategice.

Generalul Daniel Petrescu a fost invitat să susțină în cadrul conferinței perspectivele naționale ale programului de parteneriat în panelul intitulat „Future vision: the next thirty years” și a prezentat viziunea Armatei României pentru SPP, importanța regiunii Mării Negre în actualul context de securitate din Europa și rolul determinant pe care îl poate avea intensificarea cooperării cu comandamentele regionale în consolidarea posturii de apărare.

„Activitățile comune de instruire au contribuit la creșterea propriei capacități defensive. Dorim nu doar să menținem ritmul cooperării, ci să creștem sfera practică a acesteia la nivel tactic și operativ. Obiectivul nostru trebuie să rămână stabilitatea internațională, iar îndeplinirea acestuia necesită coordonarea statelor care împărtășesc aceleași valori. State Partnership Program reprezintă, așadar, un element cheie al cooperării cu SUA. În plan național, programul va rămâne un mijloc de consolidare a pilonului de securitate al României, subsumat parteneriatului strategic. Este important de știut că pentru decadele viitoare Statele Unite vor rămâne interesate de securitatea României și de îmbunătățirea securității în regiunea Mării Negre”, a transmis șeful Apărării.

De asemenea, generalul Daniel Petrescu s-a întâlnit cu locțiitorul comandantului Comandamentului Armatei Statelor Unite ale Americii în Europa (U.S. European Command), generalul-locotenent Steven L. Basham, cu care a discutat despre situația regională de securitate, planurile de apărare, misiunile și operațiile comune, programul de exerciții ale militarilor români cu structurile armatei americane dislocate pe teritoriul României.

Programul din Washington a cuprins și o serie de activități organizate la National Defense University (NDU), unde generalul Daniel Petrescu s-a întâlnit cu președintele instituției, generalul-locotenent Michael T. Plehn, cu alți reprezentanți ai universității, precum și cu studenți români. Evenimentul principal l-a constituit festivitatea de includere a generalului Daniel Petrescu, absolvent al National War College (Colegiul Național de Război) din cadrul NDU, în lista International Fellows Hall of Fame a prestigioasei universități militare americane.

Șeful Apărării s-a deplasat și la sediul ONU din New York, unde  a avut o întrevedere cu  Jean-Pierre Lacroix, subsecretarul general pentru operații în sprijinul păcii, discuțiile fiind axate pe contribuția Armatei României la misiunile de menținere a păcii.

În cadrul convorbirilor, generalul Daniel Petrescu a subliniat faptul că, începând cu 1991, militarii români au sprijinit consolidarea rolului de lider al Națiunilor Unite în domeniul păcii și securității internaționale.

„În ultimele trei decenii, peste 6.000 de militari au participat la 17 misiuni și operații de menținere a păcii sub egida ONU. ”Căștile albastre” românești au fost prezente în efortul internațional atât cu detașamente, ultimul exemplu fiind participarea substanțială la misiunea din Mali (2019-2020), cât și în misiuni individuale. În prezent, suntem reprezentați de observatori militari în operațiile de menținere a păcii din Congo, Sudanul de Sud, Mali, precum și în alte zone ale lumii”, a evidențiat șeful Apărării.

Agenda vizitei la sediul ONU a inclus și întâlniri cu generalul Birame Diop, consilier militar în cadrul Departamentului operații de menținere a păcii și cu alți oficiali ai organizației.

Cooperarea cu Alabama National Guard a Armatei României datează din 1993, fiind primul parteneriat încheiat în cadrul SPP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.