Acasă Anchete Interne Peste 6.000 flacoane de parfum, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în PTF...

Peste 6.000 flacoane de parfum, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în PTF Calafat

DISTRIBUIȚI

 169525 – 23072023  –  Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, mai multe cutii de carton ce conțineau  6.508 flacoane de parfum , toate purtând însemnele unor firme cunoscute și care prezentau suspiciuni de contrafacere. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat 3.254.000 lei.

În data de 21.06.2023, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean bulgar, în vârstă de 56 de ani, care se afla la volanul unui ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria. Conform documentelor prezentate, şoferul transporta marfă în regim de coletărie, pe ruta Bulgaria–Ungaria.

Cu ocazia efectuării controlului mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al remorcii, patru paleți pe care se aflau ambalate mai multe cutii de carton ce conțineau flacoane de parfum.

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 6.508 flacoane de parfum, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Şoferul mijlocului de transport a declarat că bunurile îi aparţin.

Bunurile, în valoare de 3.254.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de şoferul bulgar se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.