Acasă Economie Comisia cere 33,9 milioane euro din Fondul de Solidaritate al UE, asistență...

Comisia cere 33,9 milioane euro din Fondul de Solidaritate al UE, asistență financiară pentru România

Suma ar trebui să compenseze daunele cauzate de seceta severă în vara anului 2022

DISTRIBUIȚI

169790 – 23082023 – Comisia Europeană propune astăzi, 23 august, un sprijin financiar în valoare de 33,9 milioane euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a oferi asistență României în urma daunelor cauzate de o secetă severă în vara anului 2022.

Asistența FSUE poate acoperi o parte din costurile operațiunilor de urgență și de redresare, precum repararea infrastructurii deteriorate, protecții pentru populație, asigurarea infrastructurii de prevenție și protejarea patrimoniului cultural, precum și operațiunile de curățare. Operațiunile de urgență și de redresare pot fi finanțate retroactiv de FSUE, începând din prima zi a dezastrului.

„În fiecare an, ne confruntăm cu impactul devastator al schimbărilor climatice și al unor dezastre naturale cu o frecvență și o amploare din ce în ce mai mari. Cu toate că prevenția, adaptarea la schimbările climatice și atenuarea efectelor acestora, inclusiv cu sprijinul politicii de coeziune, rămân esențiale, asistența FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE și nu se oprește la frontierele sale. Astăzi, Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.

Propunerea Comisiei necesită aprobarea autorității bugetare, iar Comisia nu se poate antepronunța cu privire la avizul acesteia.

După aprobarea propunerii de mobilizare de către autoritatea bugetară, Comisia va proceda la elaborarea deciziei de punere în aplicare a Comisiei privind acordarea asistenței FSUE. Odată adoptată decizia, ajutorul financiar poate fi plătit într-o singură tranșă.

FSUE este unul dintre principalele instrumente ale UE pentru redresare în urma dezastrelor și reprezintă o expresie concretă a solidarității UE. El sprijină statele membre și țările candidate prin oferirea unei contribuții financiare în urma producerii unor dezastre naturale grave. Începând din aprilie 2020, în cadrul eforturilor UE de combatere a pandemiei de COVID-19, domeniul de aplicare al FSUE a fost extins pentru a acoperi urgențele majore de sănătate publică.

FSUE a fost creat după inundațiile grave care au avut loc în Europa Centrală în vara anului 2002, în principal pentru a sprijini operațiunile de urgență și de redresare ale țărilor eligibile în urma producerii unor dezastre naturale.

Între 2002 și 2022, FSUE a mobilizat în total peste 8,2 miliarde EUR pentru intervenții în 127 de dezastre (107 dezastre naturale și 20 de urgențe sanitare) în 24 de state membre (plus Regatul Unit) și în 3 țări în curs de aderare (Albania, Muntenegru și Serbia).

FSUE este mobilizat în urma cererilor depuse de țările eligibile și a evaluării eligibilității acestora.

În iunie 2023, în cadrul pachetului de evaluare la jumătatea perioadei a CFM, Comisia a propus majorarea cu 2,5 miliarde euro a rezervei pentru solidaritate și ajutoare de urgență pentru perioada 2024-2027, cuantumul urmând să fie împărțit între FSUE și un alt instrument (rezerva pentru ajutoare de urgență), deoarece pachetul financiar actual s-a dovedit a fi insuficient pentru a răspunde tuturor nevoilor în contextul survenirii unor dezastre mai frecvente și mai intense în UE și la nivel mondial.

Potrivit datelor centralizate Ministerul Agriculturii, peste 148.000 de fermieri români au fost afectați de seceta pedologică, iar suprafața cultivată a depășit 1.110.000 ha (peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea – soarelui, peste 47.300 ha cu soia și peste 8.100 ha cu mazăre).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.