Acasă Politic Repoziționare în funcție de context

Repoziționare în funcție de context

DISTRIBUIȚI

 169922 – 07092023 – Răspunzând unei întrebări despre posibilitatea schimbării sale din funcție ca urmare a scandalului presupuselor fragmente de dronă găsite în judeţul Tulcea, ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat miercuri că nu are o astfel de îngrijorare: „Nu îmi este teamă (de demitere, n.red.) pentru că poziţia pe care o ocup nu am ocupat-o prin concurs, iar cei care m-au numit au şi dreptul să mă revoce”, transmite Spotmedia.ro.

Întrebat dacă preşedintele Iohannis s-a supărat când l-a anunţat că sunt bucăţi de dronă în România, în condiţiile în care marţi afirmase că nu există asemenea elemente pe teritoriul ţării, ministrul Apărării a răspuns: „Am oferit toate detaliile pe care le-am avut la acel moment şi domnia sa mi-a spus să fac tot ce este legal, corect şi eficient ca lucrurile să poată fi înţelese bine din punct de vedere al situaţiei apărute”.

Miercuri autorităţile au confirmat oficial că posibile bucăţi de dronă au căzut pe malul românesc al Dunării în urma bombardamentelor executate de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, după ce marți după amiază președintele Klaus Iohannis a susţinut cu fermitate că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România”.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a încercat să atenueze situația, precizând că primele indicii au apărut ulterior declarațiilor președintelui.

Și președintele Klaus Iohannis și-a nuanțat declarațiile referitoare la posibila cădere a unor resturi de dronă pe teritoriul României în urma bombardamentelor rusești: ”În situația în care ne aflăm, în situația de război la granița noastră, trebuie să înțelegem că avem o situație fluidă. Deci astăzi, avem altă situație decât ieri, asta este. Toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credință și în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmații care angajează Statul român în baza unor supoziții. Trebuie să avem dovezi pentru asta. Ministerul Apărării m-a informat, și sunt convins că de bună credință, că nu există astfel de piese și asta a fost comunicarea făcută public. Între timp, situația s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste, după care vom face următorii pași.

Însă, între timp, am informat Aliații NATO, ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat, în primul rând, să informeze pe Secretarul General, în al doilea rând, să informeze Aliații, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineață, când ambasadorul nostru, în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, a informat oficial pe toți Aliații de incidentul, posibilul incident, și de faptul că au fost găsite rămășițe care, foarte probabil, sunt de dronă.

Aici ne găsim în momentul de față și, în măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii pași și să comunicăm, evident, tot ceea ce se găsește”, a declarat Klaus Iohannis.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.